Film
Joi, 8 martie, ora 17 – Sala de conferinţe
Centre for Social Transformation, Creators of Peace (CoP) Romania şi Centrul pentru Dezvoltare Durabilă Greentin marchează ziua de 8 martie printr-o proiecţie de film documentar la Biblioteca Județeană “Petre Dulfu” din Baia Mare.
„Pray the Devil Back to Hell” (Roagă-te ca diavolul să se întoarcă în iad) este povestea extraordinară a unui grup de femei din Liberia care şi-au unit forţele, în toiul unui sângeros război civil între rebelii violenţi şi regimul corupt al lui Charles Taylor, acestea câştigând în cele din urmă în anul 2003 pacea mult aşteptată în această ţară nimicită de război.
Reuşita de importanţă istorică a acestor femei şi-a găsit ecou într-un film documentar care combină interviuri recente, imagini de arhivă şi scene din Liberia de azi, cu scopul de a relata experienţa trăită de aceste femei care au jucat un rol esenţial în instaurarea păcii în propria lor ţară.
Femeile din Liberia sunt dovada vie că opunerea de rezistenţă non-violentă şi curajul moral pot să învingă chiar şi acolo unde cele mai mari eforturi ale diplomaţiei tradiţionale au dat greş.
Demonstraţiile lor au culminat cu extrădarea lui Charles Taylor şi alegerea lui Ellen Johnson Sirleaf ca prima femeie din Africa aleasă şef de stat, marcând în acest fel avangarda unui nou val de femei, în întreaga lume, care preiau controlul asupra destinului lor politic.
Filmul o are drept protagonistă pe Leymah Roberta Gbowee, laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 2011. În documentar mai figurează şi Ellen Johnson Sirleaf, preşedinta Liberiei, deasemenea Laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 2011.
Filmul este subtitrat in limba română. Intrarea este liberă!
.