Eveniment
Marti, 26 septembrie – Joi, 28 septembrie, orele 8.30-16.30 – Sala de conferințe
Direcţia Generală Anticorupţie, în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul General pentru Imigrări şi Inspectoratul General al Jandarmeriei, cu sprijinul Fundaţiei Hanns-Seidel România, organizează la Baia Mare, un nou stagiu de formare în cadrul Proiectului “Etică Organizaţională şi Integritate în M.A.I.”
Proiectul, aflat la cea de-a doua ediţie, se adresează personalului Ministerului Afacerilor Interne şi are ca obiectiv promovarea eticii organizaţionale şi integrităţii în rândul poliţiştilor, în scopul însuşirii de către poliţiştii aflaţi la început de carieră a cunoştinţelor şi abilităţilor necesare dezvoltării unui comportament adecvat în asigurarea aplicării legii.
Stagiul de formare, ce are loc în intervalul 26-28 septembrie 2017, în municipiul Baia Mare, beneficiază de participarea unui număr de 20 de tineri funcţionari ai M.A.I., aflaţi la început de carieră, din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Maramureş, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Maramureş şi Centrului Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Maramureş.
Pâna în prezent, în cadrul proiectului, s-au desfăşurat 9 serii, la care au participat 189 de cursanţi. Stagiul de formare actual beneficiază de sprijinul Bibliotecii Judeţene “Petre Dulfu”, care a pus la dispoziţia organizatorilor locaţia de desfăşurare a evenimentului.