Am dat startul întâlnirilor online ale clubului de lectură „Ce mai citesc tinerii?”
Obiectivul nostru principal este încurajarea lecturii, promovarea și descoperirea beneficiilor cititului împreună, a comunicării. Întâlnirea a oferit fiecărui participant ocazia de a contribui la discuții, de a prezenta cărțile preferate și de a descoperi noi titluri pentru lectură.
A fost un bun prilej de a vorbi despre Ziua Mondială a Cititului cu Voce Tare, sărbătorită în fiecare an, la începutul lunii februarie, zi ce-și propune să încurajeze copiii, tinerii și adulții din întreaga lume să celebreze puterea cuvintelor, a cititului.
Chiar dacă nu ne-am aflat în spațiul primitor al bibliotecii, dialogul despre cărți, plăcerea de a citi și de a împărtăși cu ceilalți această pasiune, precum și bucuria de a ne revedea au fost ingredientele principale ale acestei activități.
Sursa: BJPD – Facebook