Biblioteca din Antichitate – precursoarea celor de azi

Bibliotecile au apărut odată cu cartea, înţelegându-se toate fazele, începând de la tăbliţele de lut, sulurile de papirus sau textele imprimate pe pergament. Spaţiile destinate bibliotecilor din Antichitate erau îmbogăţite cu mobilier din lemn scump, busturi ale scriitorilor şi artiştilor etc.

Biblioteca provine de la termenii greceşti biblion – „carte” şi theke – „dulap”, dar are înţelesul şi de instituţie de cultură cu funcţionalităţi privind colectarea, depozitarea şi tezaurizarea culturii şi civilizaţiei umane, în scopul sprijinirii procesului de cunoaştere.

Biblioteca este termenul folosit, pe de o parte, pentru colecţia organizată – publică sau particulară – de cărţi, manuscrise şi alte documente, iar, pe de altă parte, pentru o instituţie de cultură în care se adună cărţi, reviste, manuscrise etc., pe care le conservă şi le organizează în vederea punerii lor la dispoziţia cititorilor, în scopul lecturării şi studiului. Informaţia este cheia schimbărilor dintr-o societate, iar revizuirea rolului bibliotecilor într-o societate este determinat de condiţiile sociale şi de dinamica informaţiei, a noilor servicii şi mijloace de comunicare.

Profesia de bibliotecar este veche şi a apărut odată cu constituirea cărţilor şi a altor documente în colecţii şi biblioteci. Sarcinile şi funcţia acestuia au evoluat odată cu evoluţia bibliotecii. Iniţial, bibliotecarul avea sarcina de a colecta şi depozita documente, respectiv de a asigura păstrarea şi gestionarea lor, ulterior devenind un om de cultură, un cercetător, fiind un propagator al culturii şi un bun cunoscător al valorilor acumulate şi depozitate în biblioteca pe care o administrează.

Cu referire la bibliotecă şi carte, în anul 1903, Ion Bianu¹, bibliolog, creator al şcolii noastre de biblioteconomie şi bibliografie, autor a numeroase cărţi, printre care Bibliografia românească veche (4 volume, în colaborare) şi Catalogul manuscriselor româneşti (3 volume), concluziona: „Cărţile singure nu fac bibliotecă, ele sunt numai material necesar pentru formarea acestui instrument indispensabil de instrucţiune. Spre a face biblioteci, pe lângă cărţi, trebuie local, mobilier, legarea cărţilor, organizare şi personal, adică un om care să ştie şi să aibă cu ce face din cărţi bibliotecă, cum se fac cataloagele, cum se aşază în raft, cum să se folosească cărţile bibliotecii”. Colecţiile² sunt o serie de obiecte de aceeaşi categorie, care, adunate şi dispuse sistematic, reprezintă o valoare artistică, ştiinţifică, documentară etc.

Colecţiile de bibliotecă reprezintă totalitatea documentelor deţinute de bibliotecă, purtătoare de informaţii şi organizate după anumite criterii, cum ar fi: conţinut, destinaţie, limbă etc., constituite în timp, în mod sistematic şi unitar.

În Antichitate, respectiv în Egiptul Antic, au apărut primele biblioteci care erau, de fapt, arhive regale sau sacerdotale. În urma unor săpături arheologice s-a descoperit că în jurul 2000 î.e.n., exista o bogată bibliotecă în Memphis (fostă capitală a Egiptului, situată la 35 km de Cairo) formată din manuscrise cu caractere sumeriene şi pietre gravate.

Totodată, în Mesopotamia, în timpul înfloritoarelor oraşe Assur, Nippur, Uruk, Ninive, au existat biblioteci care conţineau peste 20.000 de tăbliţe de lut. Acestea au fost scrise de civilizaţia asirobabiloniană cu alfabetul cuneiform. Plăcile sau tăbliţele de lut au fost preparate din argilă moale, pe care se imprimau semnele dorite cu ajutorul unei unelte numite „stilus” textul dorit, după care se uscau la soare sau se ardeau în foc. Una dintre acestea a fost biblioteca regelui asirian Assurbanipal (668-662 î.e.n.) de la Ninive, unde se păstra o mare parte a literaturii babiloniene, funcţionând între anii 668 şi 630 î.e.n. Printre textele literare de aici se află şi Epopeea lui Ghilgameş ³, una dintre cele mai vechi şi mai valoroase capodopere ale literaturii universale. Alături de operele literare, aici se aflau texte religioase, liste cronologice ale evenimentelor etc., toate fiind inscripţionate – ex libris – pentru a atesta că sunt proprietatea regelui asirian. O parte dintre aceste tăbliţe se păstrează şi astăzi şi fac parte din galeria de artă a British Museum din Londra (circa 20.000).

Ulterior, ca suport pentru scris este folosit papirusul, acesta obţinându-se dintr-o plantă înaltă de 3-4 m care se cultiva în Delta Nilului şi în Sicilia. Hârtia din papirus se obţinea prin exfolierea tulpinii, preparându-se apoi după anumite tehnici speciale, dimensiunile foii obţinute fiind între 20-25 cm lăţime şi 30 cm lungime. Cărţile scrise se prezintă sub forma unui sul scris în coloane verticale sau orizontale. Între acestea, Enoma elish – poem epic despre crearea lumii (Egipt) sau Papirusul Iliadei şi Odiseei (Milano).

În perioada preelenistică, în cetăţile greceşti încep să se dezvolte corporaţii de scribi; apar primele biblioteci, dintre care cea mai renumită este cea a lui Policrat din Samos. De asemenea, apar importante colecţii în Grecia, la Atena, în timpul tiranului Pisistrat.

 

Cea mai mare bibliotecă a Antichităţii se găsea în Alexandria, în Egipt, în perioada elenistică. În anul 47 î.e.n., ea a fost distrusă parţial de Cezar, iar, ulterior, în întregime de creştinii şi arabii lui Amru (anul 651 e.n.). În timpul lui Ptolemeu Filadelful (285-246 î.e.n.), biblioteca din Alexandria deţinea aproximativ 400.000 de volume (papirusuri), iar în timpul lui Cezar circa 700.000 de volume, inclusiv tablete, papirusuri, pergamente⁴. Poetul Calimah, fost bibliotecar, menţiona într-un catalog că în colecţia bibliotecii se numărau peste 550 de tragedii şi peste 1.500 comedii, printre care şi lucrările filosofului Aristotel⁵.

Biblioteca din Alexandria a devenit o instituţie publică luată ca model de bibliotecile regale din multe centre urbane din estul Greciei elenistice. Alexandria şi-a câştigat autoritate îndeosebi în domeniul ştiinţelor filologice şi matematice. Alături de Bibliotecă, s-a dezvoltat Muzeul (Museion), unde se conservau, pe lângă manuscrise faimoase, şi opere de artă. S-a creat, astfel, un mediu spiritual unde se practica un adevărat cult al înţelepţilor şi poeţilor din trecut.

De asemenea, în timpul regelui Eumene al II-lea (197-158 î.e.n., în oraşul Pergam din Asia Mică se dezvoltă o bibliotecă cu circa 200.000 de volume, în care pergamentul este suportul de scris utilizat (rezultat ca urmare a prelucrării pieilor de animale), acesta fiind mai durabil şi mai flexibil decât papirusul, astfel că ambele feţe ale sale se puteau folosi pentru scris. Pergamentul, cunoscut şi sub denumirea de velum⁶, a fost produs în mileniul I î.e.n. şi a constituit principalul suport de scris până în secolele X-XI e.n., iar de la sfârşitul secolului al XIV-lea, a fost înlocuit de hârtie. Descoperirea acesteia de către chinezul Tai Lun⁷, în anul 105 d.Hr., a condus la progres, atât în Asia, cât şi în alte zone ale lumii. Ulterior, urmaşii regelui Atala (241-197 î.e.n.), tatăl lui Eumene al II-lea, contribuie la înflorirea colecţiilor din Pergam, care număra 200.000 de volume, iar în Roma antică se dezvoltă o bibliotecă care şi-a îndeplinit menirea păstrării şi transmiterii informaţiilor, având puternice influenţe din partea culturii elenistice, exercitate asupra civilizaţiei romane (este depozitara mai multor colecţii particulare, între care şi cea a lui Aristotel). Funcţia estetică a bibliotecilor trebuie privită în contextul general al preocupărilor societăţii: păstrarea frumuseţilor naturii, integrarea instituţiilor culturale în mediul natural, utilizarea resurselor informaţionale reprezentate de muzee, grădini zoologice şi botanice, educaţia în domeniul ştiinţelor naturii, utilizarea concepţiilor estetice ale artiştilor în dezvoltarea conştiinţei estetice a oamenilor.

 

De menţionat este faptul că, la începutul erei noastre, în Roma existau 28 de biblioteci publice, dintre care cea mai importantă era Biblioteca Ulpia, fondată de împăratul Traian. Referitor la bibliotecile romane, s-a constatat că ele erau împărţite în două secţiuni, respectiv literatura greacă şi literatura romană.

Caracterul public al bibliotecilor antice în panteonul universal, precum şi faima lor ridicată de culturile greacă şi romană sunt date de faptul că primele biblioteci aveau caracter închis şi se confundau cu arhivele.

În Antichitate, au existat mai multe colecţii particulare, care devin proprietatea patricienilor bogaţi (colecţiile lui Cicero, Atticus, Lucullus etc.) şi care rămân mărturie peste veacuri că cultura reprezintă bogăţia spirituală a unui popor, iar funcţie cea mai veche a bibliotecilor este cea custodială, de conservare a cunoştinţelor umane, indiferent de suportul pe care ele se află.

Note de subsol:

¹ Ion Bianu (n. 1856, Făget, jud. Alba – d. 13 febr. 1935, Bucureşti), bibliolog, profesor universitar, decan al Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti, director al Bibliotecii Academiei, secretar general şi preşedinte al Academiei Române. Specialist şi „perfect cunoscător al literaturii româneşti vechi”, editor de manuscrise, specialist în probleme de bibliologie şi biblioteconomie, bibliofil pasionat, erudit.

² Dicţionarul explicativ al limbii române, Ediţia a doua, Univers Enciclopedic, 1998, p. 195.

³ Epopeea lui Ghilgameş este un poem epic din Mesopotamia antică, aparţinând culturii sumero-babiloniene. Este cea mai veche scriere literară păstrată a umanităţii, datând de la începutul mileniului al III-lea î.Hr. S-a păstrat, lacunar, pe 12 tăbliţe de lut, în biblioteca regelui asirian Assurbanipal de la Ninive şi povesteşte despre faptele eroice ale lui Ghilgameş, legendarul rege al cetăţii Uruk – Wikipedia. Vezi Epopeea lui Ghilgameş, în româneşte de Virginia Şerbănescu, Editura Mondero, Bucureşti, 2008.

⁴ Pergamentul se obţinea din piei de oaie, capre, viţei sau iepuri, folosindu-se o tehnică specială de tăbăcire. Cel mai fin pergament era obţinut din pieile mieilor nenăscuţi – Wikipedia.

⁵ Aristotel (384-322 î.Hr.), născut la Stagira – de aici denumirea dată filosofului de Stagiritul – a intrat la vârsta de 17 ani la Academia lui Platon, pe care a frecventat-o douăzeci de ani, până la moartea maestrului său. Este, vreme de opt ani, profesorul lui Alexandru Macedon. În 335 î.Hr. întemeiază Liceul, unde timp de treisprezece ani îşi va concepe şi scrie principalele opere filosofice. El a scris aproape 400 de lucrări, dintre care s-au păstrat doar 47. Aristotel a sistematizat în ele cea mai mare cantitate de cunoştinţe pe care le-a acumulat vreodată un om.

⁶ Velumul este un pergament de foarte bună calitate, dar foarte scump, fabricat din piele de animal tânăr (viţel, miel sau ied nenăscut).

⁷ Tai Lun a inventat hârtia în varianta ei mai modernă, materialele de bază fiind cânepa, ţesătura şi bumbacul, amestecate cu apă, obţinându-se o pastă care este întinsă pe o foaie – Wikipedia.