Anticipând aniversarea a 216 de ani de la naşterea celui mai îndrăgit autor de poveşti, scriitorul danez Hans Christian Andersen (2 aprilie 1805), Serviciul Împrumut carte pentru copii şi tineret, în colaborare cu Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga”, a organizat o întâlnire virtuală, vineri, 19 martie cu titlul „Poveştile copilăriei”.
Bibliotecara Amalia Talpoş a avut o întâlnire online, pe platforma Google Classroom, cu elevii clasei pregătitoare D, coordonaţi de profesor învăţământ primar Tarţa Delia Diana.
În cadrul acestei întâlniri, bibliotecara le-a prezentat virtual serviciile de bibliotecă şi compartimentele Secţiei pentru copii, explicându-le totodată şi importanţa îngrijirii cărţilor. Apoi, bibliotecara a lecturat povestea „Degeţica”, scrisă de autorul Hans Christian Andersen.
Activitatea a continuat cu o masă rotundă pe marginea poveştii, copiii încercând să recreeze personajele întâlnite în lectură. Bibliotecara a realizat, cu această ocazie şi o vitrină de carte „Poveştile copilăriei” conţinând cele mai frumoase cărţi de poveşti din fondul Secţiei pentru copii.
În semn de mulţumire copiii i-au pregătit bibliotecarei un buchet de flori virtual pe care i lau oferit sub forma unor desene realizate de fiecare dintre ei.
Sursa: BJPD – Facebook