La mulți ani, Aurora! Dumnezeu să-ți ocrotească pașii în tot ce faci!
de Prof. dr. Teodor Ardelean,
director Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare
Dumnezeu, creatorul întregului Univers, ne-a dat nouă, oamenilor, câteva daruri minunate. O planetă pe care s-o gospodărim, un cod genetic prin care să poată fi dezvoltată ființa noastră și să se transmită caracterele și trasee de viață pentru care dominant devine indicele de relație, omul fiind expresia combinației dintre sine și ceilalți, prin ceilalți înțelegând în primul rând contemporanii, dar și moștenirea prin cunoaștere.
Pe traseul vieții mele am întâlnit câțiva semeni care-mi semănau în datele esențiale și cu care, prin natura raporturilor, am simțit „termenul asemenea” ca un indicator atât de contact cât și de traseu (! pe care adesea îl numim destin!). Era perioada în care, ca director al Clubului Studențesc de la Institutul de Învățământ Superior Baia Mare, am performat cultural împreună cu generația de aur a instituției, atât la nivelul corpului profesoral cât si (mai ales) împreună cu studenții de la Filologie. Aurora Covaciu era liderul în organizația oficială a asociației studenților pe întregul institut și cel mai bun partener al liderilor dăscălimii centrului universitar băimărean, din care niciodată nu vom uita pe profesorii Gheorghe Pop, Victor Iancu, Ion Chiș-Șter, Nicolae Felecan, Gheorghe Radu, Tănase Filip, Horia Ursu, Marius Jucan ș.a., adevărate „pietre de temelie” pentru ceea ce se configura esențial atunci – CARIERE DIDACTICE ȘI CULTURALE. S-a legat între noi o colaborare atât de sinceră, deschisă, armonioasă, fertilă etc. încât la toate întâlnirile de după acei ani simțeam nevoia accentuată amândoi să evocăm perioada și prea-fericiții ei referențiali majori. Cred și astăzi că atât pe traseul Aurorei cât și pe cel al meu ca foarte tânăr director ce se lua în piept și la piept cu vremurile perioada aceasta de 3-4 ani constituie un reper trainic în menirea superbă a lucrurilor bine făcute.
Privind retrospectiv, până la limita primului contact dintre noi, de la care numărăm circa patru decenii, o văd pe Aurora Covaciu, devenită Pușcaș, prin fericita apropiere de Lucian, alt prieten – student – exponent al acelor vremi deosebit de faste și rodnice, ca omul perfect înzidit prin anii educației de-acasă, prin viața studențească pulsând de vectorii cunoașterii și prin stilul trudniciei proprii să devină dascălul excepțional, dedicat total ucenicilor și idealurilor educației. Aș spune că niciodată n-ar fi posibilă detașarea dintre Om și Profesor la Doamna Aurora (de Băsești și de Ulmeni), viața sa, trăirile sale și performanțele obținute în timp fiind marcate de coduri unice de identificare axiologică.
Valoarea omului nu poate fi apreciată decât cu distincții morale care izvorăsc din examenul complex al vieții profesionale și vocației apostolice. Am zis „apostolice” pentru simplul fapt că și la Aurora pot fi identificate reperele biografice și antropografice ale unei misiuni alese, la a cărei apreciere toți cei ce-i cunoaștem rolul și rostul simțim că trebuie să așezăm sufletul pe buzele noastre și să rostim sincer, deschis, curat și extrem de vocal AXIOS! Era aprecierea supremă în cetățile grecești pentru cei cu adevărat vrednici, care prin viața lor dăruită unor scopuri nobile edifică viitorul!
Fiecare dintre noi am avut pe traseul de viață personalități cardinale, prin care am putut identifica vectorii noștri de mișcare, de la „direcționalii de alfa” până la opușii acestora („divergenții de beta”). Spunem simplu că am avut șansa să întâlnim MODELE. În fapt, dialectica subtilă ce se insinuează în modurile de relație cu ceilalți acționează atât de interesant încât am putea spune că nu doar modelul formează pe discipol, ci AMÂNDOI SE MODELEAZĂ. În acest unghi de interpretare, foarte bine elaborat în psihologia comportamentală, identificăm atât rolul maestrului în emanciparea spirituală a ucenicilor cât și reciproca, însoțită inclusiv de iedera, care n-ar putea crește decât cu contribuția ambilor exponenți ai sferei de relație. Mi-a făcut mare plăcere să asist la cele mai frumoase momente de înălțare cultural-intelectuală, până la nivel de catarg, a expresiilor de etalare a zidirii la sărbătorile organizate de Liceele din Grupul „George Pop de Băsești” și m-au îmbucurat atât cuvintele Doamnei Aurora Pușcaș, care niciodată nu evită să își evoce maeștrii, cât și textele sentimental-patetice rostite de elevii care își slăvesc Mentorul și Călăuza!
La acest emoționant moment al cursului nostru de viață, când Aurora marchează în stil autentic românesc exact 65 de primăveri, iar eu mă pregătesc de mutarea de la 6 la 7, gândurile mele apelează la cel mai ales vocabular și la cea mai potrivită specie literară – PANEGIRICUL. Nu e bine să ne sfiim în a mărturisi sincer ceea ce simțim pentru celălalt din simplul motiv că El este parte din viața noastră. Le-aș numi simplu „repere de cale” într-o viață care, oricum, este mai mult încărcată cu greutăți și probleme și mai rar ornată cu mulțumiri și aplauze.
La mulți ani, Aurora și Dumnezeu să-ți ocrotească în continuare pașii în tot ce faci! Să-ți aducă numai bucurii toate facerile și prefacerile tale și să moștenești Cununa Dreptății când va fi să treci prin Vămile Cerului!
Cu respect și prețuire, cu admirație și iubire, dar și cu mulțumirea de-a fi fost buni contemporani…
de Prof. dr. Teodor Ardelean
director Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare
