Scrisoare aniversară
Preasfințitului Părinte IUSTIN
Episcopul Maramureșului și Sătmarului
Iubite Părinte Episcop,
Fiecare vârstă este o operă de artă, în care lucrează, într-o fericită îmbinare, Tatăl ceresc, codul genetic transmis prin generații și societatea modelatoare. Privesc la imaginile de acum zece ani când subsemnatul împlinea 60 de ani iar PSS Iustin, sărbătoritul sexuagenar de azi o jumătate de veac și voința unui demnitar mult mai tânăr ne-a așezat în rama axiologică a urbei noastre spre a fi cinstiți cu plusul de lumină publică ce se dă așa-zișilor „cetățeni de onoare”.
Ce tineri și frumoși eram, încălziți de emoția momentului, dar și ce plini de speranță, că pe verticalele propriilor destine vom reuși să ne ridicăm treaptă cu treaptă, împlinind toate poruncile ce au fost instituite de la Domnul pentru ca apostolatele de lumină să opereze spre mare folos duhovnicesc și prin dăruirea noastră! Așa simțeam atunci, așa simt și acum, iar gesturile Părintelui Episcop Iustin de la sărbătorirea celor 70 ani ai mei împliniți recent mă determină să slobozesc fără de vreo cenzură conjuncturală tot prea-plinul meu de frățietate trăită plenar în ocazii semnificative. Panegiricul rostit de Preasfinția Sa, Episcopul Maramureșului și Sătmarului a fost vibrant și mișcător până la lacrima bucuriei, iar cântarea „La mulți ani!” a sutelor de preoți adunați în conferință în 15 iunie a.c. cea mai grandioasă prețuire publică personală, peste toate titlurile și medaliile obținute. N-a fost o regie propusă dinainte, eram la Catedrala Sfânta Treime spre a așeza pe solee cel mai frumos coș de flori primit cu o zi înainte; a fost o ocazie dispusă ad-hoc de Întâistătător, ca semn de prețuire și recunoștință de la Episcop la confrate, de la Ierarh la slujitor.
Au trecut doar câteva zile și-n conținutul meditativ al acestora mi-a stăruit mereu gândul de a face ceva deosebit, de a proceda cât se poate de inspirat la orizontul zilei de 23 iunie a.c., cu grija permanentă de a nu ofensa nici pocăința trăirii vârstelor noastre și în același timp, nici dorința onoarei ce se cuvine. Pentru un episcop nu ziua sa de naștere este cea mai importantă, ci multe altele, din calendarul său ca ierarh și din cel al Bisericii Păstorite! Dar și să treci peste o astfel de treaptă, lăsând-o părăginită, este o necuviință evidentă! Căci pentru un Episcop împlinirea a 60 de ani înseamnă un nod de conectivitate cronologică de mare valoare kayrotică, ca un preludiu pentru o senectute mult mai bine ancorată în har și sapiențialitate. Este cea mai bună vârstă pentru a scruta axiologic trecutul, pentru a-ți recunoaște creștinește greșelile, dar și pentru a lăsa să fie relevate unele merite, căci de-acum mândria faptelor remarcabile și admirabile nu mai este una „vinovată”, „stricăcioasă”, ci binecuvântată de mulțimea binemeritatelor acte. Dacă până acum ai dăruit din iubirea Preasfinției Tale câte o felie de bucurie duhovnicească tuturor, de-acum, fără a te abate de la acest drum apostolic, va trebui să arați celui pe care îl prețuiești cel mai mult că îl prețuiești cel mai mult! Așa am simțit eu începând cu intrarea în deceniul șapte și așa cred că va proceda și Episcopul Iustin, Păstorul cel Bun al meu și al nostru și Prietenul meu cel Foarte Bun.
Zic și eu, în cor cu mulți alți fii duhovnicești ai Sfintei noastre Biserici Ortodoxe Române, La mulți ani! Preasfințite Stăpâne. Luminat cu lumină cerească nepieritoare și hărăzit să păstoriți suflete, ați dat ani-lumină de sfaturi și povețe și ați ajutat milioane de creștini să trăiască în lumină! Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, sunteți un copil al Luminii credinței hrănit la timp și binecrescut cu harul Cunoașterii și al Bunelor Faceri!
Ați sădit Lumina precum întemeietorii, ați zăbovit în Lumină precum împlinitorii credinței, ați crescut în Lumină ca și cum aceasta v-ar fi domiciliu permanent. Așa mi se așază vorbele acum, iar dacă ceva e în neorânduială semantică aici, îndreptați Preasfinția Voastră sensul, după cum știți că-mi trăiesc vibrațiile pe care le identific în suflet! Căci unii se vor putea pierde în hățișul meu de „hiperbole”, dar Preasfinția Voastră și subsemnatul știm că dacă eu am zidit „Catedrala cărții” în Baia Mare se cheamă că am împlinit o nevoie aprobată de Bunul Dumnezeu, iar dacă Preasfinția Voastră ridicați cetăți și castele Adevăratului Dumnezeu n-o faceți spre personală înălțare în ochii oamenilor, ci numai și numai pentru ca adevărata Credință Ortodoxă să aibă aici, în nord-vestul iubitei noastre Românii, „cetăți de scăpare” trainice, pentru un popor credincios și zelos din firea sa patriarhală!
Aș putea da glas multor altor gânduri ce mă frământă la acest ceas nativ-aniversar, dar mă opresc aici doar pentru că „este o măsură în toate lucrurile” (Est modus in rebus, spuneau latinii!) și pentru că „la cuvânt” stau rânduri-rânduri de mesageri care vă cinstesc, vă iubesc, vă adoră și vă absorb rostirile ce vin din prea-plinul unui suflet de Ierarh Binecuvântat să ne păstorească spre Lumina Mântuirii! La mulți ani și să creșteți înmulțindu-vă mereu talanții ce i-ați primit, spre folos duhovnicesc deplin al celor ce umblă în Lumina pe care o aduceți spre bună-servire!
dr. Teodor ARDELEAN,
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare.
