Ideea de a organiza spectacole de „istorie vie” nu e deloc nouă. Încă din vremuri imemoriale se organizau astfel de „turniruri” și „demonstrații” prin cetăți și castele, spre a menține în stare de trezie sentimentul „participării”. Dar adevărata „înviere” a acestei forme de „teatru istoric” a venit în ultimii cincizeci de ani, chiar pe fondul de pacifism adus de către vremurile relativ lipsite de beligeranță, atât în Europa și SUA, cât și în alte zone înclinate spre reînscenare și recreare istorică.
Am zis „teatru istoric” deoarece chiar asta este, deși „actorii” provin, de regulă, din „alte medii”, mult diversificate de acest tip de „diletantism” lipsit de conotațiile peiorative. În cultura vestică, pornind de la virtuți ludice, conceptul este mai mult o broderie de vocații tip „reenactor”, ce urmăresc refacerea unor epoci cu mijloace minimale de ținută vestimentară și cu dotări „instrumentale” (corturi, arme, echipamente, raniță, gamele, cazane, tigăi, cană, ploscă etc.) potrivite. Altfel spus, o operă complexă de reînscenare a unor momente dintr-o istorie relativ cunoscută (o bătălie, un război, un moment de pregătire a unui atac sau de respingere a unui inamic ș.a.).
Mi-a fost dat să văd astfel de „scene istorice” sub forma unor bătălii simulate atât în format documentar-informativ, la televiziuni diverse cât și direct, pe viu, în unele orașe de la noi: Brașov, Ardud, Râșnov, Bistrița ș.a. Au fost ușor de observat și micile scăpări sau infantilități, fie în costumații, fie în confecționarea armelor, fie în „apetitul” de luptă, dar cele mai multe astfel de decupaje și-au atins scopul, care rămâne același, indiferent de zonă, perioadă, dotări, și anume o reînscenare cât mai veridică. Putem spune chiar că s-a născut o tradiție locală, fiind organizate și tabere de instruire în vederea deprinderii facilităților minimale de mimetism istoric sub formă de hobby.
Am parcurs un bogat material ilustrativ din revistele ce cultivă această nouă pasiune și pot să declar că prin unii pasionați reenactori români ne ridicăm la nivele acceptabile într-o competiție ce se deschide tot mai mult spre „autentic”.
Adică spre dezvoltarea unor ateliere de confecționat uniforme și arme specifice, care urmează alura și structura originală sau chiar dezvoltarea unei „piețe de desfacere” în materie.
În Franța, Cehia, Belgia, Austria, Bulgaria, Marea Britanie, Noua Zeelandă și alte țări cu tradiție în festivaluri militare sunt multe astfel de evenimente care refac chiar bătălii celebre (Waterloo, Austerlitz, Plevna, Jena, Znojmo …). Adevărate spectacole de divertisment militar, sub semnul folosirii responsabile a armelor și respectării adevărurilor istorice. Aceste forme practice de înscenare istorică (în fapt grupări care cultivă anacronismul creativ) numite internațional Kriegspiel, țin treaz nu apetitul de război, cum scriu unii comentatori de rea-credință, ci dorul de cunoaștere complexă, panoramată a faptelor unui trecut intrat definitiv în istorie și legendă totodată. Căci omul a fost creat cu capacitatea de a-și construi în minte diaporame proprii de câte ori închipuirea este pusă la lucru chiar și fără ajutorul unor „chipuri” conforme! Orice lectură descriptivă dintr-o sursă evenimențială (Lupta lui David cu Goliat, Bătălia de la Borodino, Bătălia de la Mărășești etc.) ne generează în minte cadre cu reliefuri imaginate destul de sărace dacă nu poate fi însoțită de acest auxiliar extrem de valoros – reînscenarea! Procedură cu mari virtuți educative, pentru copii și tineri, mai ales acum când mințile acestora tind a fi dominate de alte provocări mai puțin instructiv-educative. Iar esența este conținută în enunțul metaforic: Prezentul re-prezintă un anumit trecut cu valoarea de cardinalitate!
de dr. Teodor ARDELEAN,
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare.
Sursa: Gazeta de Maramureș | Publicat la: 26 Iulie, 2021
