Maramureşul oglindit în scrieri
Compartimentul Împrumut carte pentru adulți | Recomandarea săptămânii.
– Ediţie anastatică îngrijită şi studiu introductiv de Ioan-Mircea Farcaş.
– Bucureşti, 2017.- 240 p.; XX pl.
Tache Papahagi a fost primul etnograf român care a susţinut o teză de doctorat cu o cercetare de teren asupra Maramureşului. El a cutreierat aproape toate satele din zona Maramureşului istoric (satele şi cătunele de pe lângă Sighet şi grupările Borşei, satele situate de-a lungul Văilor Vişeu, Iza, Mara, Cosău) între anii 1920-1925, stând câte 2-5 săptămâni, periodic – în toate cele patru anotimpuri, pentru a cerceta obiceiurile agricole din satele şi din stânele din munţi, înregistrând şi fotografiind.
În cele patru capitole ale lucrării: Consideraţiuni generale, Folklor, Graiul, Etnografia istorică a Maramureşului autorul descrie satele, prezintă starea economică, situaţia politică şi etnografică, viaţa bisericească, viaţa oamenilor, caracterul, portul, graiul, folclorul urmate de o antologie de texte din toate domeniile (teme muzicale, doine, legende, credinţe şi superstiţii, bocete, rugăciuni, colinde ş.a.).
Descrie fenomenele lingvistice fiind una dintre cele mai importante lucrări din domeniul dialectal, prima care descrie aria dialectală a Maramureşului. Lucrarea este completată de textele transcrise fonetic.
Vezi toate recomandările