15 Noiembrie – Ziua Internaţională a Scriitorilor Întemniţaţi:
Memoria Scriitorilor Întemniţaţi va rămâne în istorie ca o mărturie esenţială a ororilor trăite într-o lume cu totul necunoscută nouă, celor de azi
În această zi, avem atenţia îndreptată cu pioşenie spre cei care s-au remarcat în viaţă şi au suferit orori pentru simplul motiv că au fost intelectuali, pentru curajul împotriva regimurilor totalitare şi în faţa opresiunii, ori mărturisind cu tărie credinţa în Dumnezeu şi dreptului capital la liberă exprimare, situaţii dramatice care, din păcate, se regăsesc încă în multe părţi ale lumii.
La noi în ţară, perioada comunistă a fost una nefastă pentru intelectualitatea românescă, o bună parte dintre cele mai luminate minţi aflându-se în conflict cu autorităţile, anchetaţi de Securitate, condamnaţi la muncă silnică şi cu ani grei petrecuţi în închisorile comuniste. Numărul victimelor regimului comunist, ucise în regimul penitenciarelor sau în arestul Securităţii, este impresionant. Cercetările istoricilor vorbesc de aproape trei milioane de persoane arestate, dintre care circa 300.000 au rămas în gropile comune ale lagărelor şi închisorilor de exterminare, ca mărturie generaţiilor de astăzi şi care vor veni despre ce a însemnat un regim dictatorial.
Regimul totalitar a sperat că, dacă întemniţează scriitorii, îi şi amuţesc. N-au amuţit, datorită credinţei în Dumnezeu şi ţinându-şi mintea trează prin creaţia lor literară: Radu Gyr, Paul Goma, N. Steinhardt, Vasile Voiculescu, Nichifor Crainic, Virgil Ierunca, Dumitru Stăniloae, Corneliu Coposu, Petre Ţuţea, Al. Paleologul, Constantin Noica şi mulţi, mulţi alţii.
Sperăm ca o astfel de istorie să nu se mai repete niciodată!