Azi, 25 martie, de ziua poetei ANA BLANDIANA, membru corespondent al Academiei Române, conferința „Ar putea poezia salva lumea?“, o întrebare cu răspunsul melancolic-optimist inclus.
În conferința „Ar putea poezia salva lumea?“ în care poeta ANA BLANDIANA identifică situațiile în care poezia ar putea schimba reperele lumii actuale. Este de notorietate faptul că recursul la poezie a fost permanent în istoria omenirii, începând cu incantațiile magice care înfăptuiau o lume, cu tropii legilor pitagoreice sau concursurile de poezie din olimpiadele Greciei Antice până la festivalurile de poezie de astăzi. Catharsisul rămâne o dimensiune neschimbată a poeziei.
În istoria contemporană a României demersul poetic a fost susținut, curajos și inedit. Elocvente sunt exemplele poeziei din penitenciarele comuniste, ca modalitate de păstrare a spiritului viu, sau ale cenaclurilor din perioada anilor’70-’80, când poeții facilitau accesul la un univers semantic original, liber, sfidân rigiditatea sistemului politic opresiv.
Chiar dacă inițiativa UNESCO, de acum câțiva ani, de a realiza o Academie Mondială de Poezie nu s-a materializat, ea a readus în atenția tuturor, poeți și public deopotrivă, rolul poeziei de a identifica lumina interioară care ne desparte de materialitate.
ANA BLANDIANA
Membru corespondent al Academiei Române.
Ana Blandiana (numele literar al Otiliei Valeria Rusan) este scriitoare și poetă, autoare a 29 de volume publicate în limba română, începând cu anul 1964, și a 89 de volume apărute în 25 de limbi. Este laureată a mai multor premii naționale și internaționale, dintre care: Premiul Internațional „Herder“ Viena, Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu“, Premiul Internațional „Camaiore“, Premiul „Poetul European al Libertăţii“, Premiul Național de Poezie „Lucian Blaga“, Premiul Griffin pentru excelență în poezie, Premiul „Cununa de aur“ de la Struga.
În timpul perioadei comuniste creația sa a avut mai multe interdicții de publicare.
În 1990 Ana Blandiana reînființează PEN Clubul Român, organizând în România cinci conferințe internaționale PEN, cu participarea a numeroși scriitori din spațiul european. Este unul dintre inițiatorii Alianței Civice, pe care a condus-o în perioada 1991-2001. Fondator, împreună cu Romulus Rusan, al Academiei Civice, a inițiat, în calitate de președinte, proiectul primului Memorial al Victimelor Comunismului și Rezistenței din lume (Sighet).
Membră a Academiei de Poezie „Stéphane Mallarmé“, a Academiei Europene de Poezie și a Academiei Mondiale de Poezie (UNESCO).
A fost desemnată de statul francez Cavaler al Legiunii de Onoare.
„Conexiuni“ – Conferințele Academiei Române
Constituie un proiect menit să răspundă uneia dintre principalele misiuni ale Academiei Române, aceea de a oferi repere științifice și culturale autentice pentru națiunea română și de a stimula viața intelectuală. Conferințele sunt susținute de membri ai Academiei Române și de cercetători din institutele sale, acoperind arii diverse de specializare, circumscrise unor domenii specifice sau situate în zona transdisciplinarității.
Prelegerile au fost gândite cu un grad sporit de accesibilitate și sunt destinate publicului de orice vârstă și de orice formare intelectuală, umanistă ori științifică, specialiști afirmați sau tineri aflați la început de carieră. Ele pot fi utilizate inclusiv ca material didactic în mediul universitar și chiar liceal, cu scopul de a orienta și a fundamenta gustul pentru dezbatere, exersarea gândirii critice, dezvoltarea capacității analitice și manifestarea spiritului creativ.
Sursa: Academia Română | Facebook – Youtube