Zi de sărbătoare astăzi, 23 decembrie, pentru prof. dr. Teodor Ardelean, fondatorul și managerul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare, când i-a fost conferit titlul de cetățean de onoare al județului Maramureș.
În Holul Mare al Consiliului Județean Maramureș a avut loc ceremonia de acordare a titlului de cetățean de onoare al județului Maramureș pentru șapte oameni deosebiți, care au avut o contribuție importantă, fiecare în domeniul său de activitate. Evenimentul a debutat cu intonarea imnului de stat al României, fiind urmat de un grupaj de colinde și urări ocazionate de Sfânta Sărbătoare a Crăciunului în interpretarea unui grup de colindători din cadrul Ansamblului Național Transilvania.
Titlurile au fost acordate de către președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan. La acest moment solemn au participat: Doru Lazăr și Radu Trufan, vicepreședinți ai Consiliului Județean, secretara județului Maramureș, Aurica Todoran, reprezentanți ai instituțiilor publice și de cultură din Baia Mare, reprezentați ai vieții culturale băimărene, familiile celor sărbătoriți.
Alături de prof. dr. Teodor Ardelean, au primit această prestigioasă distincție: prof. Săluc Horvat, fondator și manager al revistei „Nord literar”, poetul Echim Vancea, fost director al Bibliotecii Municipale „Laurențiu Ulici” din Sighetu Marmației, economistul Vasile Godja, directorul SC Plimob SA Sighetu Marmației, cu toții prezenți la eveniment. Post mortem le-a fost acordat titlul de cetățean de onoare inginerilor geologi Cornel Grama, Nicolae Dicu și Ioan Dulf, repere ale mineritului din Maramureș.
Dr. Teodor Ardelean a declarat cu această ocazie:
„Ferice de voi, cei îndrituiți să acordați onoarea publică. Eu vă mulțumesc că v-ați îndreptat ochii înspre noi, mă bucur pentru această cinste pe care o acordați prin acest trofeu, neamului și familiei mele. Acest titlu poate fi asemănat cu acordarea unui titlu de nobil de Maramureș. Încă de mic am fost fascinat de acest ținut, iar apoi, învățătorul meu și dirigintele meu, care fusese dascăl la Ieud, mi-au deschis acest apetit, de care nu m-am mai săturat niciodată. Nici nu știți în ce minunat județ trăiți din punct de vedere al comuniunii dintre suflete. Mă prenumăr printre cetățenii români care au beneficiat de o sumedenie de alte titluri: cetățean de onoare al municipiului, Meritul Cultural, premiul Academiei Române și altele. Nu-mi lipsea decât acesta. Mă bucur mult că sunt astăzi într-o companie excepțională. Mă bucur mai mult pentru Nicolae Dicu, Ioan Dulf și Cornel Grama, cu care am fost în relații excepționale și am colaborat, decât pentru titlul meu. Deși în titlul meu se văd mulți alți oameni, ca o oglindire a eforturilor lor, în principal cei care mi-au fost alături, cei care au condus acest județ și au beneficiat de sprijinul meu sapiențial în această clădire, unde, până în 1989, intram cu frică, iar de 32 de ani, intrăm cu speranță și cu dragoste. Cea mai importantă funcție a oricărui om este axiotropismul, apropierea de valori, și, dincolo de toate eforturile pe care le faceți pentru a menține pe o linie onorabilă acest județ minunat, noi cei din cultură încercăm să ne facem datoria, să nu dăm uitării trecutul și să promovăm sintagma: MARAMUREȘUL ÎNAINTE DE TOATE ȘI ÎNTÂI ÎN TOATE”.
Felicitări domnului director al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare!
Sursa: Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare | Facebook