Născut în anul 1919, în localitatea Văleni, Moșu’ Ou a fost un țăran cărturar, cu o bogată experiență de viață, acumulată în cei cinci ani petrecuți pe diferite fronturi în cel de-al Doilea Război Mondial. A supraviețuit bătăliei de la Cotul Donului și a fost decorat cu “Crucea de foc” din partea statului maghiar.
A fost curier și dactilograf la Mina Jreapăn din comuna Budești, apoi angajat la Societatea Petroșani din Baia Mare, iar după război, a fost funcționar al Primăriei Călinești, ocupând diferite funcții.
Spuneam țăran cărturar, deoarece prima scriere despre satul natal a fost realizată de Ioan Godja Ou, “Cuvinte despre satul meu-Văleni, Maramureș”, la vârsta de 83 de ani. Au urmat apoi altele trei: „Văleni-Maramureş. Tradiţie şi actualitate”, „Văleni-Maramureş. Viaţă, istorie, puritate”, iar în anul 2016, vălenarul aduce în atenţie un nou volum – „Izvoarele minerale Feredeauă. Văleni-Călineşti”.
La împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani, Moșu’ Ou a fost sărbătorit de membrii familiei, prieteni, oameni din comună, oameni de cultură, dar şi de reprezentanți ai autorităţilor locale și județene.
Sursa: Muzeul Maramureșan | Facebook