Cu ocazia Zilei Naționale a Lecturii, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Serviciul Împrumut carte pentru copii și tineret, elevii de la Clubul de lectură în limba engleză, coordonat de prof. Ancuța Muntean, din cadrul Cercului de cultură și civilizație engleză al Palatului Copiilor (dir. prof. Ion Iuga) din Baia Mare, au adus un omagiu cărții prin lecturarea propriilor creații în proză și versuri, scrise în limbile română şi engleză sau bilingve.
În deschiderea activității, Corina Șpan, șef Serviciu Împrumut carte pentru copii și tineret, le-a vorbit copiilor despre importanța cărților și rolul lecturii în dezvoltarea personală.
La finalul activității, copiii au primit câte un număr din „Fascinația lecturii”, supliment al revistei „Bibliotheca Septentrionalis” pentru cititorii elevi, în care există o secțiune specială consacrată creațiilor celor mici.
Sursa: Serviciul Împrumut carte pentru copii și tineret | Facebook
Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare