Eveniment
În data de 24 mai, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” a găzduit vernisajul expoziţiei „Scrisoare către tine, PACE!”, care face parte din proiectul educaţional cu acelaşi titlu. Expoziţia cuprinde lucrările, care fac obiectul Concursului judeţean de creaţie literară şi artistico-plastică. Proiectul a fost iniţiat de prof. înv.primar Delia Diana Tarţa de la Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga”, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Maramureş, Universitatea Tehnică Cluj Napoca, Facultatea de Litere Centrul Universitar Nord Baia Mare, Casa Corpului Didactic Maramureş, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” şi Seminarul Teologic Liceal „Sf. Iosif Mărturisitorul” Baia Mare.
Scopul acestui proiect este promovarea ideii de pace, de prietenie, de altruism şi colaborare prin formarea unui comportament bazat pe nonviolenţă şi toleranţă, iar grupul ţintă este constituit din elevi din învăţământul primar, gimnazial şi liceal, elevi cu cerinţe educaţionale speciale, beneficiarii Asociaţiei Esperando, studenţi ai Universităţii de Nord Baia Mare, cadre didactice, părinţi, comunitatea locală.
Concursul, cu participare indirectă, s-a desfăşurat pe două secţiuni: I. Compoziţii plastice sau aplicative pentru preşcolari, clasele pregătitoare/ I-IV, clasele V-VIII, având ca subiect PACEA, prin ochi de copil şi Secţiunea II, Creaţii literare, compuneri, poezii, eseuri, pentru clasele I-IV/V-VIII, liceu şi la nivel universitar, subiectul fiind PACEA.
La vernisaj, moderatori au fost : Corina Şpan – şef Serviciu Împrumut carte pentru copii şi tineret şi Delia Diana Tarţa – prof. înv.primar, Şc. Gimn. „Nicolae Iorga”. Au luat cuvântul: insp. şc. pentru înv. prim. alternativ, prof. Adriana Pop, insp. şc. pentru activ. extraşcolare, prof. Ramona-Nicoleta Buhai, dir. Casa Corpului Didactic MM, prof. Doina Konta, preş. Asociaţia Esperando, ing. Andrada Cristina Crăciun, dir. Şc. Gimn. „Nicolae Iorga”, prof. Codruţa Cozma. Programul a cuprins o serie de momente muzicale: „Poartă spre vis” – Andreea Miruna Raţiu, cls. I D , Şc Gimn. „Nicolae Iorga”, „Cântec pentru pace” – elevii cls I D Şc Gimn. „Nicolae Iorga”; „Imagine” şi „Odă bucuriei” – – grup de elevi de la Seminarul Liceal „Sf. Iosif Mărturisitorul” Baia Mare, coord. prof. Mariana Mihali.
Sursa: Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare | Event
…