Vernisaj
Luni, 22 august, de la ora 17, în Salonul Artelor, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare în colaborare cu Asociația Artiștilor Plastici „Alexandru Șainelic” a organizat vernisajul „Salonului de vară” al membrilor asociației.
Au fost expuse lucrări de pictură în ulei, grafică, gravură, acuarelă, flori uscate, tehnică mixtă, fotografie prelucrată. Expoziția va fi deschisă în perioada 22 august – 5 septembrie 2022.
Au luat cuvântul: Mihai Tirică, președintele Asociației Artiștilor Plastici „Alexandru Șainelic”, Felician Săteanu, fotograf și pictor și Gheorghe Mureșan, proaspăt absolvent al secției Pictură din cadrul Centrului Universitar Nord din Baia Mare.
Felician Săteanu:
„Mă bucur că vă văd într-un număr atât de mare la un eveniment artistic, după perioada pandemiei, când vernisajele aveau loc online. Sunt alături de asociație din anul 2000, perioadă în care am făcut un film documentar despre o tabără de pictură din zona Cavnic, la care a fost prezent și regretatul Alexandru Șainelic, mentorul și mesagerul acestei mișcări artistice. Am observat o evoluție de-a lungul timpului. Cu cât aveți mai multe ieșiri în fața publicului iubitor de artă prestigiul organizației crește, numărul membrilor se înmulțește, iar calitatea lucrărilor devine din ce în ce mai bună”.
Gheorghe Mureșan:
„E greu de apreciat în bloc lucrările acestei expoziții pline de culoare și imaginație. Mai degrabă aș spune că fiecare tablou în parte este o fereastră către un interior, al fiecărui artist. Eu am fost mulți ani de zile în ipostaza de consumator de artă, am exersat privitul în ferestrele interioare ale unor mari artiști, cu lucrări în cele mai mari muzee ale lumii. Mă bucur că particip și eu cu lucrare în această expoziție și că am făcut pasul dinspre consumatorul de artă spre creatorul de artă pentru a arăta publicului felul în care văd eu lumea în manieră artistică”.