Recomandări
Petre Got – un poet din Țara Maramureșului – 85 de ani de la nașterea poetului maramureșean (1937 – 2017)
Petre Got s-a născut la Deseşti, pe Valea Marei, în 20 septembrie 1937, din părinţi ţărani – Ioana şi Gheorghe. După absolvirea Liceului Pedagogic din Sighetul Marmaţiei, urmează cursurile Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii din Cluj. Debutează cu poeme în revista „Familia” (1966). Debutul editorial vine cu volumul de poezii „Cer înfrunzit”. Este autor a şaisprezece volume de versuri. A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova, cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. Este cetăţean de onoare al municipiului Baia Mare. A fost profesor la Satu Mare. A fost redactor la revista „Vatra Românească” (1974 – 2008). Din toamna anului 2007 a fost redactor-şef al revistei lunare de literatură şi artă „Acolada” din Satu Mare. Critica literară a fost receptivă la poezia lui. Nicolae Balotă spunea: „Poetul Petre Got a căutat şi continuă să caute taina rostirii curate. E, printre meritele sale cele dintâi şi poate cel mai de seamă. Credinţa sa în cuvântul care ne uneşte cu lumea, cu alţii, cu cerul a rodit în versurile sale”
Vitrină de carte realizată la Sala de lectură Carte curentă, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare | 20 septembrie 2022