Artistul metaloplast Stelian Blagoslov transpune o emoție, o stare, un concept sau o poveste în lucrări artistice din metal care vorbesc de la sine: Vânt, Acrobat, Controverse, Balerină, Dansatoare, Baschetbalist, Hocheist, Haute couture, El Toro, Lupul dacic, și multe altele. Stelian Blagoslov s-a născut pe 21 iunie 1964, și a absolvit primele opt clase la Liceul de Arte din Baia Mare, în 1978. Ar fi vrut să urmeze și liceul tot în domeniul artelor, dar regimul comunist a desființat școlile vocaționale în 1979 și a fost nevoit să se reorienteze școlar spre Liceul nr. 1 (actual Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare). La sfatul părinților a ales ingineria ca viitoare profesie și a urmat Politehnica din Cluj-Napoca, Facultatea de Mecanică între 1983-1989. Și-a urmat drumul profesional ales, dar nu a renunțat niciodată la artă sau măcar ideea de artă și astfel a avut câteva „stații” artistice. Când a apărut cotidianul Glasul Maramureșului a făcut sigla ziarului și caricatură de presă, apoi a desenat tatuaje pentru vreo doi ani, ca mai apoi să facă o „buclă” în domeniul vânzărilor și asigurărilor de viață și, în cele din urmă și-a deschis un atelier de confecții metalice in 2006. A început cu balustrade și piese utilitare din metal, aproape toate desenate și concepute de el, apoi încet dintr-o creație în alta a început să modeleze metalul în forme artistice (din 2014), de la un portret din bare de fier, la balerine, dansatoare, un acrobat, un baschetbalist sau hocheist, au apărut pe ici pe acolo, prin săli de așteptare în cabinete medicale sau de arhitectură, ca piese de sine stătătoare sau ca decorațiuni pe stâlpi de susținere, capete de balustrade, grinzi sau grădini, aproape toate figuri umane cu câte o poveste în spate. Din 2017 s-a focusat exclusiv pe creații artistice.
© 2022 – O producţie a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” Baia Mare
Filmare şi editare video – Corina Şandor – Martin
Sursa: Biblioteca Județeană “Petre Dulfu” Baia Mare | Youtube