„Telegrafului Român”, cea mai longevivă publicație din România

de Maria BERÉNYI

În urmă cu 170 de ani, pe 3 ianuarie 1853, apare gazeta „TELEGRAFUL ROMÂN”, fondată la Sibiu de Andrei Șaguna, cea mai longevivă publicație din România, cu apariție neîntreruptă până astăzi

Aşa cum evidenţiază şi motoul publicaţiei, din 1853 se află „în slujba lui Dumnezeu şi a oamenilor”. „Telegraful român” apare neîntrerupt din 3 ianuarie 1853, la Sibiu, fiind ctitoria de suflet a Sfântului Ierarh Andrei Şaguna.

Evidenţiind această particularitate de dăinuire pe o perioadă de mai bine de un secol şi jumătate a „Telegrafului Român”, un erudit istoric remarcă faptul că „puţine lucruri au rămas atât de statornice în ţara noastră, cum este cazul acestei publicaţii periodice”. Fie doar şi pentru atât, „Telegraful Român” merită respect şi cinstire. Dar se apreciază că nu doar în Transilvania, ci şi în toată ţara şi chiar în sud-estul Europei, „Telegraful Român” se plasează în fruntea listei celor mai longevive organe de presă, cu apariţie neîntreruptă.

În data de 31 octombrie 1852, episcopul Andrei Şaguna cerea poliţiei din Sibiu şi noului guvernator Karl von Schwarzenberg, aprobarea pentru tipărirea unui ziar românesc la Sibiu, „pentru ca poporul să fie lămurit asupra adevăratelor sale interese şi trebuinţe şi să i se dea o cultură potrivită cu cerinţele vremii”.

Autorităţile au acceptat, în cele din urmă, şi astfel, la 3 ianuarie 1853 a apărut primul număr al Telegrafului Român. În acelaşi prim număr a fost publicat Programul – Prenumeraţiunea – ce propunea ferme scopuri educative:

„Tendinţa acestei gazete va fi: a împărtăşi poporului român din politică, industrie, comerciu şi literatură, idei şi cunoştinţe practice, potrivite cu timpul şi măsurate trebuinţelor lui; a-l învăţa ca să-şi cunoască poziţiunea şi drepturile în stat; a-l lumina asupra intereselor care taie în viaţa privată şi publică a lui, şi a-i mişca activitatea puterilor fizice şi morale; a da direcţiune spiritului lui cătră tot ce contribuie la înaintarea şi dezvoltarea sa, şi a-l convinge că numai prin îmbunătăţirea stării sale materiale şi morale poate ajunge la cultură şi fericire”.

În 1873, la moartea Sfântului Andrei, Ioan Lupaş scria despre marele ierarh următoarele: „Pentru toţi românii de bine, acest nume va trebui să sune cât mai des şi mai înteţit, ca o trâmbiță de chemare la muncă nepregetată, la luptă conştientă şi neşovăitoare, la împlinirea bărbătească, fără zăbavă a datoriilor faţă de lege şi de neam.”