Eveniment
– MONAHUL NICOLAE DELAROHIA (N. Steinhardt)
– Ediția a XXIV-a –
CENTENARUL MĂNĂSTIRII “SFÂNTA ANA” ROHIA
În perioada 20-31 iulie 2023, se desfășoară la Mănăstirile: “Sfânta Ana” Rohia și Rohița, ZILELE ROHIEI, după următorul program:
În perioada 20 – 30 iulie, la Mănăstirea Rohița are loc tabăra de pictură la care participă iconari consacrați din Transilvania.
Duminică 30 iulie, de la ora 18,00 la Mănăstirea Rohița va avea loc vernisarea expoziției de icoane ce se realizează în această perioadă în tabăra de la Rohița.
De la ora 18,30 la Mănăstirea Rohița va avea loc Masa rotundă cu tema: Monahul Nicolae Steinhardt: 50 de ani de la aflarea Rohiei”. La această manifestare vor participa; membrii Fundației N. Steinhardt, monahi, preoți, scriitori și iubitori ai Părintelui Nicolae Steinhardt. Moderator, conf. dr. Florian Roatiș.
Luni 31 iulie, de la ora 10,00 la Mănăstirea “Sfânta Ana” Rohia se va desfășura SIMPOZIONUL: “Un secol de la întemeierea Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia. Monahul Nicolae Steinhardt: 50 de ani de la aflarea Rohiei”. Moderator Arhim. Macarie Motogna – starețul Mănăstirii Rohia;
Vor susține alocuțiuni:
Preasfințitul Părinte IUSTIN, Episcopul Maramureșului și Sătmarului – Un secol de la întemeierea Mănăstirii “Sfânta Ana” Rohia din „Muntele cel Sfânt” (1923-2023) ; Preasfințitul Părinte TIMOTEI Sătmăreanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului – Mănăstirea Rohia din Țara Lăpușului;
Mesajul oficialităților județene și locale ;
Prof. dr. Viorel Filip-Gherman – Națiune, confesiune și statalitate în ani ‘20; Pr. prof. univ. dr. Ștefan Iloaie – Un loc, un duh, un secol: rolul cultural al Mănăstirii Rohia; Prof. dr. Teodor Ardelean – Academicitate și Academism la Mănăstirea Rohia; Conf. univ. dr. Florian Roatiș – Drumul către isihie al lui N. Steinhardt; Conf. univ. dr. George Ardeleanu – Sunt fericit, Părinte! Imaginea Rohiei în scrisorile lui N. Steinhardt;
La ora 12,00 – Parastasul de pomenire pentru Preotul-ctitor Nicolae Gherman și Monahul Nicolae Steinhardt;
Organizatori: Mănăstirea “Sfânta Ana” Rohia, Fundația N. Steinhardt și Mănăstirea Rohița
Sursa: Mănăstirea “Sfânta Ana” Rohia | Pagina oficială Facebook