În perioada 4 – 6 octombrie 2023, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, instituție publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Maramureș, organizează Sesiunea anuală de comunicări științifice.
La sesiune și-au anunțat participarea profesori de istorie, cercetători științifici și specialiști în domeniul muzeal din Cluj-Napoca, Oradea, Sibiu, Mediaș, Făgăraș, Satu Mare și Baia Mare.
Lucrările sesiunii vor fi publice și se vor desfășura la sediul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, în sala de conferințe. Pe această cale, lansăm o invitație celor pasionați de istorie de a audia comunicările științifice ale participanților.
În continuare, vă prezentăm programul complet al sesiunii:
- Dr. Mihai Chiriac (Mediaș), Dr. Nyaradi Zsolt (Muzeul „Haaz Rezso”, Odorheiu Secuiesc), Considerații istorice și arheologice privind un monument roman descoperit în așezarea civilă de la Odorheiu Secuiesc.
- Dr. Vasile Mărculeț (Mediaș), dr. Cătălina Mărculeț (Institutul de Geografie al Academiei Române, București), dr. Ioan Mărculeț (Colegiul National Ion Luca Caragiale București), Cutremure de pământ care au afectat Imperiul Romano-Bizantin între 324 și 610. I. Cutremure produse între anii 324 și 400.
- CS III dr. Florian Dumitru Soporan (Centrul de Studii Transilvane al Academiei Române din Cluj-Napoca), Între Umanismul târziu și Preiluminism: Dimitrie Cantemir și opera sa: controverse istoriografice.
- Walter Übelhart (Asociația Multiculturală Johannes Banfi Hunyades, Baia Mare), Circulația monedelor minerești în bazinul arginto-aurifer Baia Mare (secolele XVI-XVII).
- Dr. Ionuț Ciorba (Muzeul Ţării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal), Măsuri de introducere a culturii cartofilor in Crișana la finalul secolului al XVIII-lea.
- CS III dr. dr. Mircea-Gheorghe Abrudan (Institutul de Istorie „George Bariţiu” al Academiei Române), Stemele și emblemele mitropolitului Andrei baron de Șaguna.
- Dumitru Noane (Muzeul Ţării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal), Bisericile române surori în fruntea luptei pentru emancipare a românilor din Bihor.
- Dr. Adriana Zaharia (Informatia Zilei Satu Mare), Lupta dr. Vasile Lucaciu împotriva Episcopiei de Hajdúdorog, o nouă încercare de maghiarizare a românilor.
- Dr. Viorel Câmpean (Biblioteca Județeană Satu Mare – Secția Împrumut pentru adulți), Personalități din familia oșenească Doroș.
- Lector univ. dr. Gherheș Ilie (Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș), Jurământul de fidelitate în dezbatere confesională greco-catolică (1930).
- Dr. Viorel Rusu (Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș), „Tribuna Ardealului”, unicul cotidian românesc din Transilvania de Nord (septembrie 1940-octombrie 1944).
- Dr. Diana Iancu (Muzeul Ţării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal), Arta Memoriei. Considerații despre artistul Leon Alex.
- Diana Kinces (Muzeul Judetean Satu Mare), Samuel Keresztesi, ucenic al școlii băimărene.
- CS III dr. Constantin Băjenaru (Muzeul Tarii Fagarasului Valer Literat), Marea adunare regională electorală național-țărănistă de la Făgăraș din februarie 1928.
- Dr. Viorel Câmpean (Biblioteca Județeană Satu Mare – Secția Împrumut pentru adulți), dr. Marta Cordea (Biblioteca Județeană Satu Mare), Contribuții la activitatea Tipografiei „Sf. Vasile” de la Mănăstirea Bixad (1926-1948).
- Dan Ramf (Muzeul National al Aviatiei Romane, Secția „Hermann Oberth” Mediaș), Deportați sași în URSS. Studiu de caz: Mongier Iulia.
- Pr. Mihai Chira (Protopopiatul Ortodox Vișeu), Protopopiatul Vișeu – 555 de ani de atestare documentară.
- Col. (r) Gavril Babiciu (Asociația „Renașterea Șișeșteană”), Părintele dr. Vasile Lucaciu în memoria filatelică.
- Dr. Marius Câmpeanu (Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș), Participarea românilor din comuna Șișești în Marele Război.
- Pr. Dorel Michiș (Parohia Ortodoxă Dănești), Alexiu Latiș (1882-1949) – cel dintâi catehet, preot și protopop ortodox, la Baia Mare.
- Prof. Gherheș Mihaela-Cristina (Școala Gimnazială „Lucian Blaga”,Baia Mare), Cârciumile din Maramureș în perioada interbelică.
- Cristian Mareș (Editura Marist, Baia Mare), Frații Dunca de Șieu, eroi pentru cinci națiuni.
- Dr. Sorana Mișca (Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș), Rafinamentul și eleganța meșteșugului. Din colecțiile băimărene ale breslelor lăcătușilor, tâmplarilor și fierarilor.
- Janeta Ciocan (Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș), Pipa – obiect de ritual, instrument al viciului, obiect cu valoare artistică. Colecția de pipe a Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș.
- Drd. Delia Voina (Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu), Biserica fortificată din Biertan și imaginile ei din portofoliul atelierului Fischer.
- Lucia Pop (Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș), Colecții memoriale în patrimoniul muzeului băimărean.
Sursa: Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș | Facebook