Discurs extras din evenimentul dedicat „Zilei Patrimoniului UNESCO din România – 2023”, vernisajul expoziției „Moștenire vie” a artistului fotograf Ilie Tudorel.
Prof. dr. Măriuca Verdeș este cunoscută publicului larg ca interpretă de muzică populară și religioasă din Maramureș. Totuși din 2015 numele ei este legat de o inițiativă meritorie și anume „Școala Rădăcinilor Străbune” care a luat ființă în 3 august 2015, în satul Călinești, jud. Maramureș.
Măriuca Verdeș argumentează: În lupta pentru acest scop am început din 2012, după terminarea studiilor, cu desfășurarea unor activități extrașcolare la Școala Gimnazială din Călinești pentru ca tinerii să se reconecteze cu tradițiile locale. Astfel a început să se contureze proiectul „Școala Rădăcinilor Străbune”, care s-a concretizat în anul 2015 în urma atelierelor desfășurate într-o gospodărie tradițională, continuând cu semnarea de parteneriate cu mai multe școli și susținerea orelor pe bază de voluntariat. De aici a pornit și conceptul introducerii unui opțional de folclor în școlile maramureșene, ceea ce s-a și realizat în 2018. Fără astfel de inițiative, tinerii nu aveau multe șanse de a dobândi cunoștințele și îndeletnicirile cu care bunicii lor au crescut. Conservarea înseamnă perpetuarea. Nu este suficient să constați valoarea unui lucru, ci trebuie și efortul de a da mai departe, de aceea sunt importante astfel de inițiative precum „Școala Rădăcinilor Străbune”.
Un alt proiect de suflet al Măriucăi este restaurarea Bisericii din Călinești – Josani (Căeni) care a fost ridicată în 1663 și poartă hramul „Nașterea Maicii Domnului”.
Despre argumentele și greutățile cu care se confruntă în cadrul proiectului aflați vizionând acest clip video.
© 2023 – O producţie a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” Baia Mare;
Filmare realizată de Corina Șandor-Martin
Sursa: Biblioteca Județeană “Petre Dulfu” Baia Mare | Youtube