Arta dansului este una dintre cele mai vechi și durabile forme de divertisment și activitate culturală comunitară cunoscute omenirii. Ziua Internațională a Dansului sărbătorește pasiunea și expresivitatea artei dansului, aducând oamenii împreună pentru a admira diversitatea și frumusețea acestui mijloc universal de comunicare și conexiune.
„Într-o Românie amnezică și într-un domeniu artistic supus prin excelență efemerului, publicarea acestei cărți înseamnă mai mult decât o simplă apariție editorială. Este uimitoare constanța și calitatea atenției cu care autoarea Liana Tugearu a urmărit, timp de 40 de ani, aproape fără excepție, coregrafi și dansatori, apariții și evoluții ale companiilor de dans, plasându-le în contextul vremii și valorizând spectacolul de dans, indiferent de stil, între celelalte arte.
«O lume întreagă din fărâme – cronici de dans 1972-2012» − o culegere de articole publicate în mare majoritate la revista România Literară – este echivalentul unui dicționar de artă coregrafică sau unei istorii a dansului a ultimilor patruzeci de ani. Autoarea Liana Tugearu face parte din acea categorie specială de oameni care mișcă lumea. Ne oferă tuturor, specialiști sau nu, o carte rară în adevăratul sens al cuvântului: o carte document al cărei conținut consistent și inedit întregește peisajul cultural al României de azi.” – Vava Ștefănescu
Sursa info şi foto: Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare | Instagram