A plecat spre cerurile eternității literaturii române scriitorul basarabean Spiridon Vangheli, cunoscut mai ales pentru lucrările sale dedicate copiilor, dar și pentru începuturile sale excepționale întru învățarea limbii române.
Se știe importanța primului abecedar pe care Spiridon Vangheli, împreună cu Grigore Vieru, l-au dat publicității la începuturile promovării limbii române în Republica Moldova.
Biblioteca noastră a beneficiat de o relație specială, atât cu scriitorul, cât și cu promotorii acestuia în România, în principal cu bibliotecile din Piatra-Neamț și Iași, astfel încât în Transilvania noi am avut mereu toate lucrările scriitorului, acestea fiind puse la dispoziția publicului cititor – copiii în principal, dar și educatoarele, învățătoarele, și de ce nu, chiar și studenții preocupați de literatura pentru copii, și părinții dornici să cunoască un nou tip de literatură foarte plăcută pentru copii, cum la noi în România nu se prea scria.
Îl regretăm nespus, iar lucrările sale rămân pe mai departe lucrări de referință în fondul important, de aur, al bibliotecii noastre.
Săptămâna care vine îi vom organiza o vitrină în acest sens.
Sursa: Serviciul Împrumut carte pentru copii și tineret, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare