Biblioteca Judeţeană “Petre Dulfu” Baia Mare este singura bibliotecă din România în care funcţionează o brevetotecă, care găzduieşte Centrul Regional Maramureş al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci (din anul 1999) şi Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (din anul 2012).
Centrul Regional Maramureş al O.S.I.M. şi al O.R.D.A. funcţionează în baza unui parteneriat public-privat, pe platforma Fundaţiei “Centrul Pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii” Maramureş şi face parte dintr-o reţea naţională de 16 centre regionale sub directa coordonare a Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.
Centrul Regional Maramureş
O.S.I.M. şi al O.R.D.A.
Brevetoteca oferă celor interesaţi:
- consultanţă primară în domeniul proprietăţii intelectuale;
- cercetări documentare selective privind stadiul mondial al tehnicii şi portofoliul de brevete, mărci, desene, şi modele deţinut de anumite persoane fizice şi/sau juridice;
- întocmirea cererilor de protecţie naţionale şi internaţionale pentru invenţii, mărci, design, reprezentare în faţa oficiilor naţionale şi internaţionale;
- sprijin pentru evaluarea sau comercializarea invenţiilor, mărcilor, modelelor de utilitate;
- branding;
- apărarea drepturilor de proprietate intelectuală şi reprimarea concurenţei neloiale;
- consiliere în cazul încălcării drepturilor de proprietate intelectuală: piraterie, contrafacere, concurenţă neloială, etc;
- baze de date naţionale şi internaţionale în domeniul mărcilor, brevetelor şi design-ului;
- cărţi, broşuri, reviste de specialitate;
- legislaţie şi lucrări cu caracter juridic.
Domenii
Informaţiile oferite de brevetotecă vizează următoarele domenii:
- invenţii;
- modele de utilitate;
- mărci de fabrică, produs şi servicii;
- drept de autor;
- desene şi modele (design);
- topografii de circuite integrate;
- protecţie împotriva concurenţei neloiale;
- informaţii nedivulgabile (know-how);
- indicaţii geografice;
- nume de domenii;
- denumiri de origine;
- produse tradiţionale;
Galerie
Important!
Înscrierea cititorilor, împrumutul și restituirea cărților se face în programul: