Activități
La mulți ani, România!
În Sala de Conferințe a avut loc, în data de 28 noiembrie, activitatea „La mulți ani, România!”, din cadrul proiectului educativ „Din suflet de român”.
Elevii claselor a II-a A, coord. prof. Alexandra Dragoș și a III-a A, coord. prof. Elena Pustai–Codreanu, de la Școala Gimnazială „Octavian Goga” (dir. prof. Lidia Boje), au susținut un program cultural-artistic cuprinzând cântece patriotice și poezii, iar la finalul activității au participat cu mic, cu mare, la horă.
Din partea Inspectoratului Școlar Județean Maramureș a fost prezentă doamna inspector școlar pentru învățământ primar și alternative educaționale, Ioana Hochia. Pentru buna organizare și desfășurare a acestei activități au contribuit bibliotecar Dana Oanță și coregraf Gabriela Danciu. Expoziția tematică „La mulți ani, România!” cu lucrările realizate de acești minunați copii, este găzduită de Compartimentul Împrumut carte pentru copii, până la data de 3 decembrie.
Sursa: Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare | Facebook.