Luni, 16 decembrie, la Casa de cultură Fărcașa, Primăria comunei Fărcașa a organizat un eveniment dedicat marcării a 600 de ani de atestare documentară a localităților Fărcașa și Sârbi. Au fost prezente oficialități ale administrației județene și locale, preoții și pastorul din comună, medicii Centrului de permanență, reprezentanți ai mediului de afaceri, un reprezentant al Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, directorul Camerei de Comerț și Industrie Maramureș.
Cu această ocazie, a fost lansat albumul de fotografii „Fărcașa – 600 de ani de istorie ilustrată”, realizat de echipa Primăriei Fărcașa.
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare a fost prezentă la acest eveniment jubiliar printr-o delegație condusă de dr. Teodor Ardelean, director, și formată din dr. Ioan Gogotă, bibliotecar responsabil Compartiment Metodic și bibliotecar Ștefan Selek, responsabil animație culturală și PR în cadrul Compartimentului Relații publice.
În discursul său, dr. Teodor Ardelean i-a felicitat pe locuitorii comunei Fărcașa și pe administratorii ei, pentru realizările pe plan economic și pentru proiectele implementate, care fac cinste județului nostru. Apoi a mai menționat faptul că, deși atestarea documentară este din 1424, descoperirile arheologice demonstrează că această zonă a fost locuită încă din epoca bronzului, cultura Suciu de Sus – Otomani. Apoi, Teodor Ardelean și-a încheiat cuvântul subliniind asocierea termenilor Chronos și Kairos (care provin din limba greacă), unde primul este zeul curgerii liniare a timpului, iar al doilea desemnează timpul pus în slujba unei cauze sau a realizării unei misiuni.
În încheiere, redăm un citat din prefața volumului lansat, aparținând primarului Ioan Stegeran:
„În comuna Fărcașa, ca de altfel în majoritatea locurilor din mediul rural îndeosebi, ca să spui cine ești, spui mai întâi de-a cui ești. «A cui suntem» definește în mare parte cine suntem noi, ca oameni, ca și comunitate. La baza tuturor lucrurilor de care noi ne bucurăm astăzi stă munca, efortul și jertfa cuiva. Stă piatra de temelie pe care au pus-o înaintașii noștri și pe care noi construim viitorul pentru generațiile care vin… Chipurile pe care le vedeți în această carte fac parte din istoria comunei noastre, dar fac parte și din istoria și identitatea fiecăruia dintre noi. Sunt bunicii și străbunicii noștri, cei cărora le datorăm respect și recunoștință. De aceea, această carte este un altfel de «mulțumesc» adresat celor care au construit comuna noastră, au făcut-o să dăinuie în istorie și ne-au lăsat o moștenire de care astăzi suntem mândri.”
Sursă: Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare – Facebook.