Activități la bibliotecă
Activități extramuros
Miercuri, 15 ianuarie, ora 15.00
- Biblioteca Județeană Satu Mare:
În cadrul manifestărilor dedicate Zilei Culturii Naționale, la Biblioteca Județeană Satu Mare, va avea loc lansarea volumului „Despre cărți și destine”, autor Marta Cordea, lucrare apărută sub egida Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare, în cadrul Programului Cultural „Interferențe culturale”, coordonator: dr. Teodor Ardelean.
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare va fi reprezentată la acest eveniment de către dr. Teodor Ardelean, directorul instituției.
Activități în bibliotecă
Miercuri, 15 ianuarie
- ora 12.30, Fondul Documentar al Academiei Române:
Cu ocazia aniversării a 175 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu și a Zilei Culturii Naționale, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare organizează manifestarea „Mihai Eminescu și vocația enciclopedismului”.
Vor susține prezentări: prof. Săluc Horvat, conf. univ. dr. Florian Roatiș, prof. dr. Mugur Voloș.
Moderator: dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”.
- ora 13.00, Sala de conferințe:
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” în colaborare cu Școala „Nicolae Iorga” și Palatul Copiilor Baia Mare organizează, în cadrul proiectului Eminesciana, concursul de recitări „Eminescu și miracolul poeziei” și o expoziție de desene cu tematică eminesciană. Participă elevi din clasele gimnaziale de la Școala „Nicolae Iorga” și școli partenere.
Coordonatori proiect: prof. Codruța Cozma, prof. Elena Hendre.
Activități extra-muros Compartimentul Împrumut carte pentru copii și tineret – Filiale
Marți, 14 ianuarie
- Activitate extra muros la Școala „Nicolae Iorga”:
„Steluțele privesc spre Luceafărul poeziei românești” – moment literar-muzical realizat de clasa pregătitoare B, prof. înv. primar Anca Găvrișan. Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” va fi reprezentată prin bibliotecar Corina Șpan, care va prezenta expoziția de carte „Eminescu și vremea poveștilor”.
Marți, 14 ianuarie
- Activitate extra muros la Filiala Traian:
„O mare și frumoasă prietenie – Eminescu și Creangă” – activitate realizată în parteneriat cu Grădinița cu program prelungit nr. 8. Participă preșcolarii grupei mari B, însoțiți de educatoarele Anamaria Ardelean și Carmen Tibil-Pecs. Bibliotecarele Filialei Traian a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” vor prezenta expoziția de carte „Eminescu – Luceafărul culturii naționale”.
Joi, 16 ianuarie
- ora 10, Filiala Traian:
„Somnoroase păsărele” este titlul activității realizate la Filiala Traian împreună cu preșcolarii Grupei Mari A de la Grădinița cu Program Prelungit nr 8, însoțiți de prof. Greti Maria, prof. CostinVeronica.
Agenda evenimentelor la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, săptămâna 13 – 18 ianuarie 2025.
Contact: Stefan Selek, bibliotecar – Email: pr.bibliotecamm@gmail.com