In memoriam Marin Diaconu (19 decembrie 1937 – 18 ianuarie 2025)
– Vitrină de carte realizată la Sala de lectură Carte curentă –
Marin Diaconu s-a născut la 19 decembrie 1937 în comuna doljeană Daneți, a absolvit Facultatea de Filosofie a Universității din București în 1965. În 1980 a obținut titlul de doctor cu lucrarea „Conceptul de ideal în filosofia românească interbelică”, publicată în 1998. Vreme de peste trei decenii a fost cadru universitar la Catedra de Filosofie a Institutului Politehnic din București, în 1999 devenind cercetător la Institutul de Teorie Socială al Academiei Române.
Este autorul unor importante lucrări bibliografice și de terminologie, studii de pionierat consacrate lui C. Rădulescu-Motru, Lucian Blaga, Dimitrie Gusti, Mircea Vulcănescu sau Eugen Ionescu. De asemenea, de numele lui Marin Diaconu se leagă contribuții editologice de prim-plan, precum restituirea, după devotate și meticuloase cercetări de arhive, a eseisticii – și nu numai – a lui Constantin Noica, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Ion Petrovici ori Nae Ionescu.