Activități
La Compartimentul Împrumut carte pentru copii a avut loc, în data de 18 martie, vernisajul celei de-a patra ediții a expoziției-concurs „Comori din satul bunicilor”, acțiune care face parte din Proiectul educativ regional „Tezaurul strămoșilor noștri – oameni, locuri, tradiții și obiceiuri”, coordonat de Grădinița cu Program Prelungit Nr. 10 (dir. prof. Ioana Maria Măhălean).
Lucrările artistico-plastice și practice au fost realizate de preșcolari, coordonați de cadre didactice din unități preșcolare din județ și din țară. Lucrările au avut ca temă tradițiile și obiceiurile din satul românesc și pot fi admirate în perioada 18 martie – 7 aprilie la Biblioteca Județeană.
Vernisajul a fost însoțit de un frumos moment artistic: cântece și jocuri tradiționale, prezentate de preșcolarii din grupele mijlocie și mare de la Grădinița Nr. 10, îndrumați de cadrele didactice: Adriana Moldovan, Daniela Sima, Adina Dan și Roxana Simion și de la Grădinița Nr. 13, îndrumați de cadrele didactice: Alexandrina Botiș și Cristina Telcean.
Au luat cuvântul: dir. prof. Ioana Măhălean, manager dr. Monica Mare, prof. înv. preșc. Alexandrina Botiș, prof. înv. preșc. Adriana Moldovan și bibliotecar Corina Șpan. A fost prezent un public numeros: cadre didactice, părinți și admiratori ai copiilor.
Parteneri în acest proiect: Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș și Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”.
Sursa: Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare | Facebook.