Activități
„Toamna, harnică şi bogată” – activitate realizată de către Filiala ,,Nicolae Iorga”, în data de 15 octombrie, în colaborare cu elevii clasei a III-a D (prof. înv. primar Mihaela Todașcă), de la Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga” (director prof. Codruța Cozma).
Toamna este anotimpul belşugului, al bogăţiei atât în recoltă cât şi în culori. În fiecare an ni se dezvăluie acelaşi anotimp, dar cu altă haină: uneori blândă, cu soare dogoritor şi cu parfum de fructe, alteori mai aspră cu miros de brumă şi vânt tăios sau cu ploi reci, melancolice, dar întotdeauna colorată.
Poeziile de toamnă au un farmec aparte. Sunt concepute pentru a te sensibiliza și pentru a conștientiza puterea cuvintelor la începutul celui mai frumos anotimp, toamna.
Elevii au recitat câteva poezii de toamnă şi au redat bogăţia şi culorile toamnei prin desen. Micii artişti au avut posibilitatea să dea frâu liber imaginaţiei creatoare şi artistice prin intermediul culorii.
Expoziţia de carte cu titlul „Toamna, cel mai talentat artist al naturii, s-a întors” a fost pregătită special pentru ei de către bibliotecar Mirela Avram de la Filiala „Nicolae Iorga”.
La activitate a participat şi doamna bibliotecar Titiana Tomoiaga care a vorbit elevilor despre bogăţiile toamnei.
Sursa: Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, Filiala „Nicolae Iorga” | Facebook.