Activități la bibliotecă
Activități extramuros
Duminică, 3 noiembrie
- ora 9.00, Catedrala Sf. Iosif Mărturisitorul din Sighetu Marmației:
Va avea loc Sfințirea demisolului Catedralei „Sf. Iosif Mărturisitorul” din Sighetu Marmației. Slujba sfințirii va fi oficiată de către Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare va fi reprezentată prin dr. Teodor Ardelean, directorul instituției.
Activități în bibliotecă
Joi, 7 noiembrie
- ora 9.30, Sala de conferințe:
În data de 7 noiembrie 2024, va avea loc deschiderea Sesiunii de comunicări științifice „Valorile satului românesc – trecut, prezent și viitor”. Evenimentul este organizat în perioada 7-8 noiembrie 2024, în parteneriat de către: Consiliul Județean Maramureș, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare și Facultatea de Litere-CUNBM-UTCN.
Sâmbătă, 9 noiembrie
- ora 10.00, Salonul Artelor:
Va avea loc Târgul „Semințe cu suflet”, în cadrul căruia vor fi schimburi și donări de semințe de legume (soiuri țărănești), plante de grădină sau ghiveci.
Agenda evenimentelor la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, săptămâna 4 – 9 noiembrie 2024.
Contact: Stefan Selek, bibliotecar – Email: pr.bibliotecamm@gmail.com