Luni, 13 mai,
- ora 10.00, Serviciul Împrumut carte pentru adulți:
„Tema iubirii” – atelier de lucru – activitate realizată în colaborare cu elevii clasei a IX-a C de la Colegiul Tehnic „George Barițiu” coordonați de prof. dr. Petronela Mureșan.
- ora 16.00, Filiala Traian:
Consultații gratuite la biologie! Filiala „Traian”, vine în sprijinul elevilor din clasele a XII-a de la liceele cu profil tehnologic, cu pregătire pentru bacalaureat la disciplina BIOLOGIE – prof. Bartha Delia. Consultațiile vor avea loc în fiecare zi de luni, ora 16.
- ora 17.00, Salonul Artelor:
Va avea loc vernisajul expoziţiei personale de artă fotografică „România în straie tradiţionale”, autor: Tudorel Ilie. Evenimentul este dedicat Zilei Naţionale a Portului Popular din România, iar programul va mai cuprinde şi o şezătoare cu invitaţi din zone etnofolclorice din nordul Transilvaniei. Expoziţia „ROMÂNIA în straie tradiţionale” prezintă într-un număr de peste 50 de lucrări de artă fotografică, cele mai valoroase elemente ale portului tradiţional şi tehnicilor de confecţionare vestimentară din majoritatea zonelor etnofolclorice ale României. Organizatori: Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, Consiliul Judeţean Maramureş, Asociaţia EuroFotoArt Oradea, Uniunea Creatorilor Profesioniști, Asociaţia Clubul Foto „Millenium”. Expoziţia va fi deschisă în perioada 13 – 26 mai 2024, zilnic între orele 8.00-20.00, sâmbătă 9.00-14.00, duminică închis.
Marți, 14 mai
- ora 9.00, Filiala Traian:
„Cum ne alegem o carte?” Activitate realizată la Filiala Traian, cu elevii clasei a IV-a C, de la Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir”, (prof. Voichița Buda).
- Ora 9.00, Serviciul Împrumut carte pentru copii și tineret:
„În lumea poveștilor lui Andersen” cu preșcolarii Grădiniței „Mihai Eminescu”, educatoare Flavia Cirț.
Miercuri, 15 mai
- ora 14.00, Sala de conferințe:
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare organizează prezentarea revistei „Memoria ethnologica”, nr 88-89. Prezintă: Lucian Iluț, Corina Isabella Csiszar, Pamfil Bilțiu, Delia Suiogan, Nicolae Scheianu.
- ora 17.00, Sala de conferințe:
Asociația pentru SMURD Maramureș, în parteneriat cu asociația The MomCo by MOPS Maramureș, organizează un curs de prim ajutor pentru bebeluși (0-1 an) și copii (1-12 ani). Moderator dr. Camelia Juca.
- ora 18.00, American Corner:
Va avea loc un atelier de literație, a doua activitate din seria de Ateliere MERITO pentru studenți „Start bun în educație” (care se vor desfășura lunar, în format fizic, în perioada aprilie-iunie 2024), organizate de prof. Tatiana Cauni, Gabriela Orosz și Monica Petrovan, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Universitatea Tehnică Cluj- Napoca Centrul Universitar Nord Baia Mare, Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare și Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare. Studenții vor participa la sesiuni practice și teoretice, fiind ghidați, de către profesorii MERITO și de mentorii de practică pedagogică, în învățarea și dezvoltarea competențelor în promovarea lecturii, alfabetizare și utilizarea metodelor interactive.
Joi, 16 mai
- Ora 10.00, Serviciul Împrumut carte pentru copii și tineret:
„Repede și bine” – concurs de lectură cu elevii Școlii profesionale Dumbrăvița, prof. Adela Cerneștean.
- ora 14.00, Sala de conferințe:
Va avea loc Conferința ,,Direcții și strategii de acțiune la nivelul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Maramureș în domeniul asistenței psihoeducaționale”, eveniment organizat de CJRAE Maramureș, în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș. În cadrul acestui eveniment vor participa și reprezentanți ai Asociației pentru SMURD.
Vineri, 17 mai
- Ora 10.00, Serviciul Împrumut carte pentru copii și tineret:
„Bucuriile copilăriei” – cu preșcolarii grupelor mare și mijlocie de la Grădinița nr. 10, educatoare Adriana Moldovan și Dana Trufan.
„Comunicarea, de la origini la Internet” – prezentare de carte, realizată cu ocazia Zilei Mondiale a Telecomunicațiilor
Agenda evenimentelor la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, săptămâna 13-18 mai 2024.
Contact: Stefan Selek, bibliotecar – Email: pr.bibliotecamm@gmail.com