Activități
Luni, 7 noiembrie
- orele 9:00 – 11.00, Sala de conferințe
Serviciul Împrumut carte pentru copii şi tineret în colaborare cu Şcoala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” (dir. Măndiţa Baiaş), realizează un complex de activităţi în cadrul Săptămânii Competenţelor. Astfel eleviii claselor I D şi I C vor vizita expoziţiile din spaţiul expoziţional, şi vor desfăşura o oră de lectură în Sala de conferinţe a bibliotecii.
- ora 17:00, Salonul Artelor
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” în colaborare cu Asociația Artiștilor Plastici „Alexandru Șainelic” organizează în perioada 7 – 19 noiembrie 2022, expoziția intitulată „Salonul de toamnă”, al membrilor asociației. Evenimentul face parte din seria de activități organizate sub egida Consiliului Județean Maramureș, pentru sărbătorirea a 30 de ani de activitate și va purta emblema „30 de ani sub semnul culturii și artei maramureșene”. Vernisajul va avea loc în data de 7 noiembrie, ora 17, la Salonul Artelor din cadrul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”.
În cadrul manifestării va avea loc și un moment artistic susținut de eleve de clasa a XII-a de la Colegiul de Arte din Baia Mare, în coordonarea profesoarelor Ștefania Dragoș, Diana Balea și Cristina Nemeș-Bota.
Marți, 8 noiembrie
- ora 10:00, Sala de cenaclu
Curs de pază – col. Roșca
- ora 10:00, Sala de conferințe
Elevii clasei I A de la Şcoala Gimnazială “Lucian Blaga”(Mihaela Gherheş) însoţiţi de bibliotecar Olimpia Gross vor desfăşura o oră de lectură, „Prima mea lectură”, la Serviciul Împrumut carte pentru copii şi tineret.
Miercuri, 9 noiembrie
- ora 13:30, Sala de conferințe
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” în colaborare cu Colegiul Național „Mihai Eminescu” organizează lansarea cărții de poezie „Cheia către infinit”, autoare Camelia Maria Nistor, membră a Cenaclului „Voci eminesciene”, volum apărut la Editura Valea Vinului, 2021.
Invitați speciali: poeta Elena Cărăușan, prof. dr. Daniela Sitar-Tăut, poetul Gheorghe Pârja, poetul Nicolae Scheianu.
Tot în cadrul evenimentului se vor desfășura câteva momente muzicale ale Corului „Voci eminesciene”, iar dimensiunea grafică va fi realizată printr-o expoziție de desene ale elevilor. Profesori coordonatori: Alina Andreicuț, Monica D. Cândea, Ramona Fonai, Cristina Rettegi.
La Filiala Traian a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” va avea loc prima întâlnire din cadrul atelierului de artă plastică „Creativ Studio”. Acesta se adresează copiilor cu vârste între 5-12 ani, sub îndrumarea Ioanei Haragâș – artist vizual. Întîlnirea va avea loc în fiecare miercuri, între orele 16-18.
- ora 16.00, Sala de conferințe
Asociaţia ASSOC în colaborare cu Serviciul Împrumut carte pentru copii şi tineret desfăşoară săptămânal activităţi educative: prezentări de carte, ore de lectură, ore de desen dedicate copiilor refugiaţi ucraineni. Coordonatorul acestor activităţi este Corina Şpan, şef serviciu.
Începând cu luna noiembrie, la Filiala Traian vor avea loc întâlniri pe teme de sănătate. Va avea loc prima întâlnire cu tema: „Ce știm despre imunitate?” din cadrul clubului „Educație pentru sănătate”, desfășurat la Filiala Traian a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”. Aceste întâlniri se adresează deopotrivă elevilor și altor categorii de cititori. Prezintă: Alexandra Bîrlea, tehnician nutriționist.
Joi, 10 noiembrie
- ora 10.00, Serviciul Împrumut carte pentru copii şi tineret
Elevii clasei I C de la Şcoala Gimnazială “George Coşbuc” (dir. Gelu Todoruţ), vor realiza o activitate dedicată toamnei intitulată „Parada toamnei”.
Sâmbătă, 12 noiembrie
- ora 11:00, Sala de cenaclu
Cenaclul Scriitorilor – ședință de cenaclu (președinte Florica Bud).
Activități extramuros ale Serviciului Împrumut carte pentru copii şi tineret
Luni, 7 noiembrie
Bibliotecara Amalia Talpoş va prezenta serviciile de bibliotecă destinate elevilor, noutăţi editoriale şi covorul povestitor „Ridichea uriaşă”, elevilor din clasele pregătitoare de la Şcoala Gimnazială „Nichita Stănescu” (dir. Dora Soponar).
Miercuri, 9 noiembrie
Bibliotecara Laura Zah va prezenta serviciile de bibliotecă destinate copiilor, noutăţile editoriale şi covorul povestitor „Ridichea uriaşă” elevilor clasa pregătitoare A şi clasa a II-a A de la Şcoala Gimnazială „George Coşbuc” (dir. Gelu Todoruţ).
Agenda evenimentelor la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, 7 – 12 noiembrie 2022