Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Serviciul Împrumut carte pentru copii și tineret, găzduiește pentru o perioadă de două săptămâni (8-22 aprilie 2022), expoziția „În lumea poveștilor” realizată de Grădinița Micul Prinț (director Valeria Cosmina Balaș), care face parte din concursul regional de desene, picturi, colaje și măști pentru preșcolari și educatoare, ediția a VI-a.
La acest concurs participă grădinițe din județul Maramureș și din 19 județe din țară și este inclus în oferta activităților educative.
Copiii însoțiți de părinți, bunici, cadre didactice au venit începând din prima zi, vineri 8 aprilie la bibliotecă, să-și regăsească și să-și admire lucrările, iar primii vizitatori au fost elevii și preșcolarii Școlii Gimnaziale Nr. 18 și ai Grădiniței „Otilia Cazimir” Baia Mare.
Sursa: Serviciul Împrumut carte pentru copii şi tineret – Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare | Facebook