În data de 31 mai 2013, între orele 10.00 – 14.00, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, Secţia pentru copii, organizează un complex de activităţi dedicate copiilor cu ocazia Zilei Internaţionale a copilului, sub genericul „Miracolul copilăriei„.
Programul cuprinde:
- Pictură pe faţă;
- Desene pe asfalt;
- Modelaj de baloane;
- Lecţii de origami;
- Prezentarea covorului povestitor;
- 11.30 – „Carnavalul costumelor eco„, activitate realizată de Grădiniţa „Micul prinţ”, coordonator profesor Melania Augustin;
- 12.00 – Festivitatea de premiere a celor mai buni cititor ai Secţiei pentru copii, ediţia a XX-a;
- Lansarea Nr. 1/2013 a suplimentului „Fascinaţia lecturii” al revistei Bibliotheca Septentrionalis;
- Lansarea Albumului Secţiei pentru copii pe anul 2012;
- Montaj literar-muzical realizat de elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 18 şi a Şcolii „A. I. Cuza”, coordonator profesor Melania Augustin;
- Concurs: Broscuţe vesele şi săltăreţe pentru copii până la 4 ani;
- Scenete de teatru.