Miercuri, 7 iunie 2023, a avut loc deschiderea clubului de lectură, cu mulți copii prezenți. Am fost entuziasmați să ascultăm într-o manieră de excepție – „Jurnalul unui puști”- vol. 12, prezentat de Coroian Vlad – elev în clasa a I, de la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”.
A fost o întâlnire foarte frumoasă unde ceilalți copii au avut de învățat de la cel care a prezentat și recomandat cartea, cu multe momente frumoase. Toți au fost interesați să citească cartea și să afle peripețiile personajelor. Îi multumim lui Vlad, și așteptăm ca din următoarea poveste să aflăm alte și alte întâmplări minunate.
Bibliotecar Ioana Dunca a pregătit și prezentat o expoziție de carte din diferite domenii, ca o sugestie pentru o viitoare recomandare de lectură. „Coșulețul magic” a fost una din surprizele gândite pentru a determina copiii să socializeze și să-și dezvolte capacitatea de exprimare și de a vorbi liber.
La întâlnire a fost prezentă Corina Șpan – șef Serviciu carte pentru copii și tineret, care le-a sugerat copiilor ca cele mai bune prezentări să fie cuprinse în revista „Fascinația lecturii”.
Sursa: Filiala „Traian”, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare | Facebook
…
Club de lectură „Ce mai citesc copiii” la Filiala Traian
Cei care doresc să ne împărtășească gândurile/opiniile despre cărțile preferate sau personajele de poveste care i-au impresionat și, de asemenea, să îi ajute și pe alți copii să descopere magia lecturii, sunt invitați să se alăture Clubului de lectură al Filialei „Traian” a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare.
Vor avea loc discuții libere despre cărțile citite și se vor face recomandări de lectură într-un cadru relaxant și entuziast.
Vă așteptăm să vă alăturați acestui club în fiecare miercuri, în intervalul orar 16-17, să ne bucurăm împreună de cărțile preferate, începând din 7 iunie.
Vino și tu în clubul nostru de lectură!