Universul lecturii prin intermediul bibliotecii
Elevii clasei a IX-a A de la Liceul Tehnologic „George Barițiu” (director prof. Simona Popescu), coordonați de prof. dr. Petronela Mureșan, au desfășurat o activitate cultural-educativă la Compartimentul Împrumut carte pentru adulți.
Elevii au făcut un tur al bibliotecii, fiindu-le prezentate serviciile oferite și modul de obținere al permisului de cititor, în special celor din alte localități, care au devenit de azi utilizatorii bibliotecii.
Pornind de la semnificația metaforei „sicriu de carte”, tinerii au vorbit despre cărțile „deschise din sicriu” (citite) în ultima perioadă. Pe parcursul activității au fost prezentate cărți din programa obligatorie pentru clasa a IX-a, cât și din cea facultativă.
Sursa: Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare | Facebook
…