George Coșbuc – poet al Ardealului şi al Ţării

George Coșbuc (n. 20 septembrie 1866, Hordou, Imperiul Austriac – d. 9 mai 1918, București, România) a fost un poet, critic literar, scriitor, publicist și traducător român din Transilvania, membru titular al Academiei Române din anul 1916. Poezia sa aparține patrimoniului cultural național, creația sa recomandându-l drept un autor clasic al literaturii române, un om…

Vezi mai multe

Cartea săptămânii: E-Enciclopedia. Marea carte a cunoașterii

Mănăstirea Română. Sărbătorind comunitățile spirituale ale României, autor Principesa Sofia a României, 2021. „Mănăstirile au fost de la început o atracție pentru Principesă. Nu doar pentru misterul și ritualul vieții bisericești, ci, mai ales, pentru pitorescul neștiut al vieții meșteșugărești din mănăstire, pentru extraordinara lume a îndeletnicirilor maicilor și călugărilor…

Vezi mai multe

Activități la biblioteca județeană, 12-18 septembrie

„Paradisul – o imensă bibliotecă” Miercuri, 14 septembrie, Serviciul Împrumut carte pentru adulți a organizat activitatea „Paradisul – o imensă bibliotecă” la care au participat elevii claselor a IX-a A și B de la Colegiul Tehnic „C.D. Nenițescu”, însoţiţi de prof. Nechita Adela și prof. Șofrac Maria. După o scurtă vizită prin bibliotecă, ce a…

Vezi mai multe

Satulung : pagini monografice / eCreator

  Aşezările din Maramureş de-a lungul istoriei: lucrări monografice (selecţie dintr-o bibliografie parţial adnotată). Compartimentul Împrumut carte pentru adulţi. Recomandarea săptămânii: Satulung : pagini monografice / eCreator – Baia Mare, – 300 p. ; il. Cele 300 de pagini ale lucrării adună într-un volum: monografia comunei Satulung, în două ediţii, una realizată de Rodica Ionescu…

Vezi mai multe

Biblioteca – una dintre cele mai sigure surse de informare, chiar şi în era digitală

De Diana FILIP Moto: Google îţi poate returna 100.000 de răspunsuri, un bibliotecar ţi-l poate da pe cel corect. (Neil Gaiman). Cu peste patru secole în urmă, prin 1620, celebrul filosof englez Sir Francis Bacon, în Novum Organum, principala sa operă, făcea următoarea afirmaţie: „Cunoaşterea este putere”. Suna destul de profetic, ţinând cont de saltul evolutiv…

Vezi mai multe

Autori maramureșeni în colecțiile Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”

În scopul promovării scriitorilor locali și a operelor acestora, vă propunem o selecţie de titluri actuale: „Din banca amintirilor” (Mihai Sas), „Participarea românilor din comuna Copalnic-Mănăștur la Primul Război Mondial” (Marius Câmpeanu, Alexandru Bucur), „De la arhetip la artă contemporană” (Simpozion de artă, Dragomirești, Maramueș), „Glasul timpului” (Ion Petrovai) și „Timp și rouă – dialoguri literare” (Vasile Bele, Nelu Danci).

Vezi mai multe

Biblioteca de idei. Slavă slovelor de suflet!

De dr. Teodor ARDELEAN  Am venit la Mangalia, la Hotel „Paradiso”, să tratăm boli ale trupului şi, deopotrivă, ale vârstei! Dar, dincolo de toate procedurile, cel mai bun tratament ni se administrează în direcţia sufletului. Se înfiripă discuții fertile, se profilează noi prietenii culturale, se aştern punți stabile peste reliefuri de trecere… Cercul Artelor „Solteris”,…

Vezi mai multe

Coding with Ozobots is so fun!

Luni, 12 septembrie, la American Corner a avut loc activitatea cu titlul „Coding with Ozobots is so fun!”. Au participat 34 de elevi din clasa a IV-a C de la Școala Gimnazială „George Coșbuc” din Baia Mare, împreună cu învățătoarea lor, Alina Terec. Cu această ocazie, coordonatoarele American Corner le-au vorbit elevilor despre roboții Ozobot…

Vezi mai multe

Ministrul Culturii la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” – Baia Mare

 Luni, 12 septembrie 2022, aflat în Baia Mare într-o vizită de lucru, domnul Lucian Romașcanu, ministrul culturii din România, a trecut pragul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare, însoțit de deputații Gabriel Zetea, Gheorghe Șimon și senatorul Sorin Vlașin. Delegația a fost întâmpinată de directorul dr. Teodor Ardelean, care a condus oaspeții prin secțiile…

Vezi mai multe

Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, în vizită la biblioteca județeană „Petre Dulfu”

Luni, 12 septembrie, aflat în Baia Mare într-o vizită de lucru, domnul Lucian Romașcanu, ministrul culturii din România, a trecut pragul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”, însoțit de deputații Gabriel Zetea, Gheorghe Șimon și senatorul Sorin Vlașin. Delegația a fost întâmpinată de directorul dr. Teodor Ardelean, care a condus oaspeții prin secțiile și compartimentele instituției, precum…

Vezi mai multe

In memoriam: Neagu Udroiu

  – In memoriam: Neagu Udroiu, un mentor inspirațional (10 septembrie 2022) – Neagu Udroiu s-a născut la 3 aprilie 1940, în localitatea Cartojani, fostul judeţ Vlaşca, astăzi Teleorman. A absolvit Institutul Politehnic Bucureşti, Facultatea de Metalurgie (1959-1964), fiind de profesie inginer electrotehnic. A lucrat la Uzinele Vulcan din Bucureşti (1955-1958 – ucenic, 1958-1959 –…

Vezi mai multe

Biblioteca de idei. Traniș – o nouă carte de identitate (II)

De dr. Teodor ARDELEAN  Translatând viziunea aceasta gustiană în direcția monografiei concrete ce o ținem cu drag între palmele-suport-de-lectură nu facem decât să punem în relație modelul clasic și cercetarea actuală, căci monografiile au marea putere interioară de a crea nu doar desfătare intelectuală, ci și eșafodaj teoretic pentru schimbarea în bine a vetrelor noastre…

Vezi mai multe