De dr. Teodor ARDELEAN
Pe final de an 2021 lecturam cu „mânie naționalistă” presa arădeană, care pedala pe o „ciudățenie fiscală”. Primăria Arad, constatând că moștenitorii corifeului Marii Uniri, Ștefan Ciceo-Pop, nu-și plătesc de mai multă vreme impozitele, acumulând datorii mari, a hotărât scoaterea la licitație a imobilului care a servit drept sediu al Guvernului Transilvania în 1918, situat pe strada Ștefan Ciceo-Pop nr. 3! De fapt, mai precis, în această casă, care era proprietatea avocatului Ștefan Ciceo-Pop s-a hotărât Unirea Transilvaniei cu România și forma plebiscitară în care să se facă! Cei mai mari ideologi români ai Unirii au trecut pe aici, la casa avocatului-patriot care a apărat în instanță acuzații din Procesul Memorandiștilor și care, după ce procesul a fost pierdut, a fost unul dintre cei care i-au cerut Regelui Carol I să îi ceară Împăratului austro-ungar Franz Josef grațierea acestor „luptători naționali”, ceea ce s-a și întâmplat. A fost președinte al Consiliului Național Român Central, format din șase reprezentanți ai Partidului Național Român și șase ai social-democraților.
Istoria păstrează în memoria sa cea bună că avocatul Ciceo-Pop și-a pus, fără ezitare, întreaga sa avere în slujba națiunii române. În 2 decembrie, a fost ales vicepreședinte al Consiliului Dirigent și ministru al Apărării și Internelor, președinte fiind Iuliu Maniu.
Veți zice, probabil, stimați cititori, ce ne interesează pe noi cei din România Septentrională, chestiunea aceasta. Avem noi alte dureri (uneori și mici bucurii!) pentru valorificarea averilor materiale și spirituale ale fruntașilor noștri George Pop de Băsești (Președintele Marii Adunării Naționale de la Alba Iulia), Vasile Lucaciu, Iuliu Maniu. Parțial, așa este. Dar mi se pare că bătălia pentru Casa lui Iuliu Maniu de la Bădăcin nu e doar a părintelui Cristian Borz, renovarea Casei lui „Badea George” doar prioritatea primarului Ioan Călăuz …
Ștefan Ciceo-Pop a fost deputat în 1919, în Guvernul Alexandru Vaida-Voevod a devenit ministru pentru Transilvania, apoi ministru de externe și, în perioada cât Vaida-Voevod a participat la Conferința de Pace de la Paris, prim-ministru ad-interim. După ce Iuliu Maniu a devenit în 1928 prim-ministru, Ștefan Ciceo-Pop a fost ales președinte al Camerei Deputaților. Moartea sa din 16 februarie 1934 a generat probabil o „cădere” în gestiunea proprietăților sale, dar, iată, ce spunea marele orator Dem I. Dobrescu în semn de respect, cu puțin înainte de Marea Trecere a bărbatului ardelean: „În Ciceo-Pop mai sărbătorim pe apostolul naționalismului în sine, pentru că pe Ciceo-Pop îl sărbătoresc cu același entuziasm și românii, și sârbii, și cehoslovacii, și polonezii și mândria lui cea mare va fi totdeauna că acest naționalism neînfrânt, cinstit și idealist, a fost admirat chiar de vrăjmașii săi unguri, și chiar în vechea Ungarie șovinistă … Tot astfel a fost și cu apostolul neamului, Ciceo-Pop, care declara în camera ungară că inima românismului este la București și care făurea adunarea de la Alba Iulia. Când toți cei fricoși îi spuneau „Cum intri tu pe această cale periculoasă, pentru că ungurii te vor necinsti?” el răspundea: „Eu voi lupta pentru neamul meu chiar dacă ungurii mă vor necinsti, numai să nu mă lovească”. „Dar ei te vor lovi!”. „Nu este nimic, numai să nu mă ucidă!”. „Dar ei te vor ucide!”. „Nu este nimic că mă vor ucide, pentru că moartea pentru libertatea națiunii sale, nu pot să cunoască decât eroii națiunilor” …
„Ridic paharul meu pentru religia naționalismului, pentru leul naționalismului român, pentru Ciceo-Pop”. Textul este extras din cartea „Caractere” semnată de Dem I Dobrescu și apărută la București, în 1933, pp. 239-242.
Fie ca dinspre Arad să ne vină vești că problema financiară s-a rezolvat. Urmașii lui Ciceo-Pop nu sunt săraci ci abili, ei cerând de mai mulți ani să fie scutiți de impozit pentru memoria Marelui Avocat. Dacă după scoaterea la licitație CASA va reveni în patrimoniul public am putea să trăim un sentiment de reparație istorică. Poate că o răscumpără Banca Națională a României care în 2018 a pus în circulație 1 milion de monede pe reversul cărora au fost gravate efigiile lui Ștefan Ciceo Pop, George Pop de Băsești, Iuliu Maniu, Vasile Goldiș și Iuliu Hossu!!!
Dr. Teodor ARDELEAN,
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare.
Sursa: Gazeta de Maramureș (31 Ianuarie, 2022)