De dr. Teodor ARDELEAN
Tableta de față are ca matrice tematică o parte din titlul unei cărți extrem de binevenite spre universul spiritual maramureșean. A apărut în urmă cu câteva luni la Editura Mega din Cluj-Napoca și a fost tipărită cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Andrei, Mitropolitul nostru. „Lângă inima poporului. Episcopul Justinian Chira Maramureșeanul în județul Bistrița-Năsăud”, ediție, cuvânt introductiv și note de Călin Emilian Cira. Proiectul (maximă atenție!) a apărut cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud (Președinte: Emil Radu Moldovan) prin Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud (Director: Ioan Pintea, preot-manager, ucenic al lui Steinhardt, iubitor de Rohia și de… Justinian!). Volumul a dorit să marcheze 100 de ani de la nașterea Arhiepiscopului nostru, la 28 Mai anul trecut, personalitate încă foarte vie pentru cei mulți care l-au cunoscut, l-au căutat, l-au ascultat și și-au hrănit sufletele cu vorbele părintești ale Marelui Părinte și cu felul său de a îmbrăca „haina lui Christos”.
Călin Emilian Cira este la ora actuală bibliotecar la BCU Cluj, dar de fapt este un „preot” al dragostei față de marii învățători sau inițiatori, cum a fost și este și tatăl său. Îi cunosc de mult timp, iar Călin îmi e foarte drag pentru jertfa vieții sale pe tărâm teologic-cărturăresc. În „Cuvântul introductiv” coordonatorul schițează drumul apostolic al „Înaltului” care nu a dorit ranguri și demnități, dar le-a primit pentru ca poporul să fie „bine slujit”. La 9 septembrie 1973 când clerul și credincioșii săi din Eparhia Clujului au trăit momente de intensă bucurie sufletească prilejuite de festivitățile organizate de Centrul Eparhial… cu prilejul ridicării Episcopiei Vadului, Feleacului și Clujului la rangul de Arhiepiscopie a fost hirotonit și instalat ca episcop-vicar Preasfințitul Justinian de la Rohia, consecutiv acestui eveniment maramureșeanul nostru instalat „Vlădică la Cluj” slujind mult în județul Bistrița-Năsăud.
De altfel, în cuprinsul volumului „părintele Justinian” este adesea gratulat cu sintagma fericită „Părintele duhovnicesc al Ținutului nostru”, iar mărturisirea IPS Andrei Mitropolitul este armonios amenajată textual și axiologic de materiale evocative semnate de Pr. Ioan Dâmbu, protopop Simion Creța (interviu cu Călin Emilian Cira), Ioan Pintea și de micromonografii ale unor parohii unde viața religioasă a fost „fericită” prin ocaziile vizitelor Episcopului Maramureșean de la Cluj. Parohia Rebra, cu istoric și imagini, documente și impresii furnizate de protopopul Adrian Peter, Parohia Parva (cu aceeași paternitate contextuală), Parohia Gersa II, cu fotografii eminamente „clasice” ale duhovnicului-vlădică, din care se poate citi iconic chipul înțeleptului, învățatului, gânditorului, învățătorului…, Parohia Bața (Preot Gheorghe Antal), Filiile Agrișu de Jos și Agrișu de Sus, Filia Mireș, Parohia Poienile Zagrei, Parohia Matei (Pr. Vasile Cherhaț). Parohiile Zagra, Sîngeorz Băi II, Ciceu Mihăiești, Salva, Șieuț și altele.
O carte cu iz monografic semn de admirație și recunoștință din cartea unor clerici și mireni la momentul de introspecție generat de Centenarul Justinian. Felicitări bistrițenilor, în principal lui Călin Emilian Cira (n. 13 septembrie 1987 la Năsăud) doctor în istorie, doctorand în teologie, licențiat în ambele profiluri, masterat în Istorie, Memorie, Oralitate în secolul XX, toate la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. În anul 2012, la Editura Eikon autorului i-a mai apărut și cartea „Am ascultat de porunca Bisericii. Arhiepiscopul Justinian Chira în dialog cu Călin Emilian Cira”, iar în 2010, la aceeași editură, „Convorbiri despre N. Steinhardt”.
* Cartea „Lângă inima poporului. Episcopul Justinian Chira Maramureșeanul în județul Bistrița-Năsăud” poate fi consultată la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare:
(https://bibliotecamm.ebibliophil.ro/mon/langa-inima-poporului-episcopul-justinian-chira-maramuresanul-in-judetul-bistrita-nasaud-hg7g8sqy)
…
Dr. Teodor ARDELEAN,
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare.
Sursa: Gazeta de Maramureș (6 Iunie, 2022)