De dr. Teodor ARDELEAN
O sintagmă nobilă ce cuprinde în sfera sa „intramuros” o categorie de aristocrați ai spiritului. În jurul acestei semnificații, se învârte forța centripetă care circumscrie nume sonore ale universului cultural. Dar ideea de a boteza tableta de față în acest fel mi-a venit săptămânile trecute, parcurgând cartea cu același titlu (volumul III), primită în dar de la acad. Gheorghe Păun.
Distinsul „nemuritor”, cum le place unora să-i boteze pe academicieni, trăiește în deplinătate culturală și academică la Curtea de Argeș, iar volumul este un compliniu de texte apărute în revista panromânească „Curtea de la Argeș”, pe care o editează din resurse proprii. În fapt, volumul III (după numărul I – 2014, numărul II – 2019) include textele publicate în revistă, la rubrica omonimă, din luna mai 2019, până în ianuarie 2022.
O galerie de „seniori”, din care mulți sunt prietenii noștri: Ana Blandiana, Angela Buciu, IPS Calinic, Ion Coja, Constantin Cubleșan, Florin Horvath, Nicolae Șt. Noica, Nicolae Constantinescu, Elis Râpeanu, Vasile Tărâțeanu, Sofia Vicoveanca, Narcis Zărnescu. O altă grupare „de prieteni” se află în rândul scriitorilor-oglindă, adică a celor care au semnat tablete evocatoare: Alexandru Surdu, Gheorghe Păun, Maria Vaida, Mircea Popa, Adrian Țion, Eugen Simion, Marcel Lucaciu, Marian Nencescu, George Corbu, Tudor Nedelcea ș.a.
La finalul cărții, editorul a așezat și „cuprinsul” volumelor I și II. O altă „livadă de prieteni”, cum ar spune Poetul. Apar în plus, față de listele de mai sus: Constantin Bălăceanu-Stolnici, Dan Berindei, Nicolae Breban, Alex Ștefănescu, Solomon Marcus, Valeriu Matei, Mihail Diaconescu, Ion Ungureanu, Dinu C. Giurescu, Mircea Malița, Dumitru Radu Popescu, Marius Sala, Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, Marin Aiftincă, Daniel Corbu, Horia Bădescu, Emil Burzo, Onufrie Vințeler, Augustin Buzura, Petre Frangopol, Gheorghe Benga, Radu Theodoru, Neagu Udroiu, Nicolae Melinescu ș.a.
Dar eșaloanele de „prieteni” se completează și prin lectura panegiricelor. Iată, când am citit textul lui Ion Andreiță despre Ion Coja, coleg de Senat și de „Vatră Românească” am dat peste un alt „mare anonim”, care slujește pe Domnul până la sacrificiu. Citat: „Iată tulburătoarea faptă a unui asemenea anonim, descoperită de Ion Coja, într-o cărticică, „Cotul Donului 1942”, tipărită la Chișinău în 2012, primită de la «inimosul român» Vasile Șoimaru, care a cules mai multe mărturii despre tragedia românilor în luptele de la Cotul Donului”. Iar comentariul lui Ion Coja este cutremurător și sună atât de tragic încât pare rupt din alte reliefuri existențiale. Este povestea preotului Popescu din Ștefănești, Argeș, care n-a oprit rugăciunile de îngropăciune, chiar dacă atacul rușilor a venit nimicitor peste cei înlăcrimați.
„A stat sub ploaia de obuze și șrapnele să-și termine toate rugăciunile rânduite pentru iertarea de păcate și odihna sufletelor celor căzuți pe câmpul de onoare al datoriei față de Țară și Neam … Putea să vină și un tsunami, nimic nu-l clintea pe preavrednicul preot! Pe prea preotul Popescu!”. Din aceeași „livadă” a Marilor Prietenii descoperim aserțiunile Ioanei-Ruxandra Fruntelată despre „Profesorul și etnologul Nicolae Constantinescu la 80 de ani”, nelipsind nici trimiterile, de mare nobilitate academică spre „magistrul profesorului”, academicianul Mihai Pop, sub conducerea căruia și-a realizat doctoratul.
O carte-bucurie, o carte-buchet! În care evenimentele își demonstrează simplu broderia de destine implicate, și din care se țes atâtea asocieri și însoțiri docte încât oricine va găsi ceva pe placul inimii sau se va regăsi pe sine cu episoade congruente, aducătoare de sinergii complementare. Mulțumiri domnului academician Gheorghe Păun și pentru ideea reunirii în volume a „tăblițelor” cu scriituri perene din Cronicile de la Argeș!
Dr. Teodor ARDELEAN,
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare.
Sursa: Gazeta de Maramureș (9 mai, 2022)