Biblioteca de idei. O carte-document într-o nouă cheie de lectură!

Nicolae Mărgineanu (22 iunie 1905 – 13 iunie 1980)

Nenumărate și greu de cuantificat sunt plăcerile relecturării. Am simțit acest lucru de multe ori, mulțumindu-mă cu bucuriile interioare nemărturisite. Acum, însă, la recitirea (de fapt, restudierea!) cărții „Nicolae Mărgineanu. Un psiholog în temnițele comuniste. Documente preluate din arhiva CNSAS”, apărută la Polirom, în 2006, într-o ediție îngrijită de Cristina Anisescu și cu o Prefață de Adrian Neculau, îmi îndrept gândurile nu doar către tabloul viu ce mi se păstrează în minte, ci și către … Vladimir Nabokov! Da, căci scriitorul american de origine rusă poate fi considerat filosoful și mentorul punerii în practică a repetițiilor în lectură.

L-am cunoscut pe Nicolae Mărgineanu în timpul studenției, prin anii ’70, la recomandarea unei rudenii apropiate, care îi fusese „coleg de pușcărie”. Ulterior, profesoara Călina Mare s-a bucurat că l-am căutat pe „cel mai mare psiholog al nostru”, deși îi cultiva și pe cei care „l-au turnat” la Securitate! Timpul a făcut selecții notabile și, după 1990, am putut afla multe dintre adevărurile existențiale care au determinat ca acest „uriaș” al gândirii psihologice să fie „comprimat” sau „neutralizat”. În 1991, mi s-au deschis alte orizonturi de privire după apariția cărții „Amfiteatre și Închisori” la Editura Dacia. Crescusem în cunoaștere psihologică prin parcurgerea studiilor Domniei Sale („Condiția Umană”, „Sub semnul omeniei”, „Psihologia persoanei” ș.a.) și mă întărisem și în convingerea că documentele din viața sa carcerală, ca, de altfel, și cele din perioada urmăririlor operative vor elucida ceea ce numai cel în suferință purta pe umerii memoriei. Volumul de documente din urmă cu 15 ani era absolut limpezitor pentru orice situație tulbure, tulburată sau tulburătoare. În plus, „Mărturiile asupra unui veac zbuciumat” îmi consolidaseră convingerile că am cunoscut un om „genial”, un „psiholog uriaș” așa cum îl caracterizează, în 1936, G. W Allport de la Departamentul de psihologie al Universității Harvard, fondatorul psihologiei persoanei.

Revin la teoria lui V. Nabokov. Când am parcurs lucrarea, în 2006, m-au atras mai mult „detaliile de relație” dintre Profesor și anchetatorii săi. Cine vrea să învețe istoria adevărată trebuie să citească toate acele informări, note operative, extrase, caracterizări, rapoarte, anchete, referate medicale… Acum, am reparcurs documentele, cu alte determinări de cunoaștere. L-am descoperit pe fratele profesorului, Petru, primar al Comunei natale Obreja-Alba, ucis de Securitate, pe Eugen, vărul său, un alt destin distrus de organele de represiune, pe Cornel Țăranu, ginere, azi academician ș.a.m.d. Un corpus biografic extrem de încărcat în detalii, un desfășurător al suferințelor umane, o oglindă în care trecutul se reflectă cu claritate, dar și cu concizie.

Un posibil alt titlu? Când revii la o lucrare din dragoste nețărmurită sau din instinct de cunoaștere aprofundată îți scenarizezi altfel etapele, incluzând între metode și intersecția textelor, inserția elementelor convulsive, fulgurația sau vibrația produse de propria-ți rezonanță. I-aș zice „Metamorfoza unei supraviețuiri” sau „Cercurile suferinței”. De altfel, regizorul Nicolae Mărgineanu, fiul său, nu duce lipsă de imaginație în această artă a filmografiei, pe care o performează cu excelență.

O posibilă altă cauză de relectură? Da, se poate. Căci dialogul dintre noi și cei care au fost cândva împreună cu noi nu ține cont de plecarea LOR, ci își continuă „desfășurările”. L-am întrebat, spre exemplu, în închipuirile mele, pe Constantin Daicoviciu cum a fost posibil… ? Pe Alexandru Roșca nu l-am avut în amintiri bine „situat”, dar parcă am presimțit „ceva” chiar din rostirile lui Benjamin Zörgő, cel care ne-a predat psihologie generală în anul întâi. Aici este uriașă misiunea recitirii, reparcurgerii, restudierii. „Repetitio est mater studiorum”, ziceau latinii. Iar repetarea înseamnă revenire, care poate fi „a doua”, „a treia” ș.a.m.d., ceea ce contribuie la consolidarea memoriei noastre de prea multe ori ineficientă și infidelă!

P.S. Să-l recitim și pe Nicolae Mărgineanu, dar și pe Vladimir Nabokov. Și să ne trăim plăcerile lecturii chiar de ar fi să adormim cu cărțile pe noptieră!