4-5 octombrie 1870. În Casina Ungurească din Deva are loc prima adunare generală a Societății pentru fond de teatru român, sub președinția dr. Iosif Hodoș, membru fondator al Societății Literare Române. Vicepreședinte dr. Alexandru Mocioni, casier Vincențiu Babeș, secretar Iosif Vulcan și I. Horșa, membrii Alexandru Roman, Petru Mihalyi și dr. Iosif Gall. Iosif Hodoș a ținut discursul „Despre teatru în țările române”, iar Iosif Vulcan discursul „De ce voim să avem un teatru național?”, în care aprecia teatrul drept „un templu al frumosului și al adevărului”, o „școală de moralitate, un templu al artelor, un focar al luminii și științei”, o „școală de cultură națională”. (Ștefan Mărcuș, „Din trecutul Teatrului Românesc din Ardeal și Banat”, în volumul Teatrul Românesc din Ardeal și Banat, întocmit de dr. Aurel Buteanu, Cluj, 1945, p. 96).
9 octombrie 1870. „Familia” lui Iosif Vulcan, VI, nr. 39 descrie atmosfera de la Deva, cu ocazia Adunării de constituire a Societății pentru fond de teatru român, menționând că „sufletul” acesteia a fost Iosif Hodoș, care a fost aclamat pentru discursul său despre Înființarea teatrelor în România de dincoace de Carpați. Rețineți, stimați cititori: „România de dincoace de Carpați!”. Cuvântarea, beneficiind de farmec oratoric și respirând erudiție rară, a fost foarte apreciată în toate mediile de comunicare românești.
12 octombrie 1870. În casa lui Ioan Mihalyi de Apșa din Sighet are loc reorganizarea Societății de lectură „Dragoșiana” care devine sediul societății, unde se va organiza și biblioteca. Primul bibliotecar „ales” a fost chiar directorul Preparandiei, prof. Ioan Bușiția.
16 octombrie 1870. Iosif Hodoș i se confesează lui G. Barițiu despre „drumurile” sale și oboseala acumulată, care nu l-au oprit să participe la Adunarea pentru înființarea unu fond de teatru românesc de la Deva din 4 octombrie.
21 octombrie 1870. O scrisoare bine direcționată spre „împărțirea cărților trimise de la tipografia statului” îi expediază Barițiu lui Iosif Hodoș. Centrul de unde s-au răspândit cărțile venite de la Mihail Kogălniceanu a fost Brașovul, prin Barițiu. Iosif Hodoș a fost distribuitorul pentru Transilvania de vest, în locul lui Alexandru Roman, care era închis politic la Vác, în Ungaria.
17 noiembrie 1870. Societatea de Lectură a Românilor Maramureșeni „Dragoșiana” din Sighetul Marmației (Președinte: Mihail Pavel, vicar; vicepreședinte: Ioan Pop, preot, profesor de limba română; secretar: Simion Botezeanu, jurist și poet), care avea sediul în casa dr. Ioan Mihalyi de Apșa, trimite Academiei Române o scrisoare semnată de Ioan Pop și Simion Botezeanu, prin care solicită pentru bibliotecă exemplare din „Anale”. E una dintre primele dovezi că românii din toate provinciile vedeau în Academia Română realizarea prosperității intelectuale a poporului român (Valeriu Achim, Nord-Vestul Transilvaniei. Cultură națională – Finalitate politică 1848-1918, Editura Gutinul SRL Baia Mare, 1992, p. 153-154).
3 decembrie 1870. O scrisoare lungă de la Alexandru Roman din închisoarea Vaț (Ungaria) unde își ispășea pedeapsa de un an detențiune politică în urma condamnării în cel de-al doilea proces de presă. Cu multe aserțiuni axiologice despre „autonomia Transilvaniei”, punerea în mișcare a marelui „trup al națiunii, dimpreună cu copiii săi, căci prea destulă au fost inerția, trândăvia de până acum”. Analize politice cu privire la mișcările cehilor, polonezilor, slovenilor, dalmațienilor, sârbilor, slovacilor … „Mai leneși … sunt până acum românii toți. Trei milioane de români cu atâția conducători mari!” Iar solicitarea de sprijin pentru „Federațiunea” se păstrează. „Publicul român să nu obosească a ne sprijini, căci nici noi nu obosim a lupta. Dacă vom fi părăsiți, vom ajunge, de silă mare, la stadiul de a sucomba”. Situația, descrie Roman, pe de o parte este foarte grea, iar pe de alta „mi se pare a fi cea mai acomodată pentru a se pune la ordinea zilei cestiunea noastră cea mare: autonomia Transilvaniei, adevărata cestiune a românilor din Austro-Ungaria”.
1871. În revista „Familia” a lui Iosif Vulcan (nr. 7, p. 498) se publică Doine și hore populare (din ținutul Cetății de Piatră), datorate lui A.P. Alexi. În același număr al „Familiei” Paulina Pele publică opt texte lirice sub titlul Doine populare (de la Baia Mare în Satu Mare). În lucrarea Graiul, etnografia și folclorul zonei Chioar (coordonatori Gheorghe Pop și Ioan Chiș-Șter), la p. 164 se precizează: „Faptul nu este deloc întâmplător, gândindu-ne că numai cu doi ani în urmă s-a ținut la Șomcuta Mare adunarea generală a ASTREI, unde Iosif Vulcan rostește pateticul discurs Poporul român în poezia sa, prin care redactorul revistei «Familia» îndeamnă la culegerea producțiilor populare în maniera lui V. Alecsandri”.
1871. Vajnic susținător al „foilor românești” din acele timpuri, George Maniu, de la Seini, îi scrie lui Alexandru Roman solicitându-i un abonament. În aceeași epistolă, teologul „dornic de fapte mari” și artistul implicat deplin în agenda Asociațiunii face referire și la climatul politic din zonă, declarându-se interesat și de procurarea lucrării lui Alexandru Papiu-Ilarian, Istoria românilor din Dacia superioară.
…
Dr. Teodor ARDELEAN,
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare
Text publicat în Gazeta de Maramureș (13 ianuarie 2025)
