Iosif Hodoș
7 decembrie 1865. Din Sarasău, Baziliu Jurca îi scrie în limba maghiară o scrisoare de 4 file lui Victor Mihalyi de Apșa, prezentându-i disensiunile dintre românii maramureșeni ieșite la iveală cu ocazia ultimelor alegeri parlamentare (Arhiva Victor Mihalyi de Apșa, Catalog, Academia R.S.R., Filiala Cluj, Biblioteca, Serviciul Colecții speciale, Cluj, 1972).
1866. În manuscrisul lucrării Analecta historia comitatum Maramorus concernenti, realizată de profesorul de drept privat maghiar Gustav Wenzel, devenit în acest an și Rector al Universității din Pesta, pot fi descoperite și documente maramureșene, unele publicate în rezumat în 1857, ceea ce demonstrează atât interesul pentru astfel de „argumente istorice”, cât și o pasiune comună cu cea a studentului Ioan Mihalyi de Apșa, aflat în ultimul an de studiu universitar.
1866. În mai multe numere consecutive (11, 12, 13, 14, 16, 17) din „Familia” lui Iosif Vulcan, Georgiu Marchiș, protopop al Careiului și redactor al revistei „Armonia” din Viena, publică nuvela istorică Orfanii, în care acțiunea se petrece într-un sat sătmărean, în preajma evenimentelor anului revoluționar 1848. Născut la 16 aprilie 1836 în satul Tămaia (azi comuna Fărcașa, Maramureș), face școala la Baia Mare, apoi Oradea și teologia la „Sfânta Barbara” Viena. Profesor la Beiuș, protopop la Carei. A mai colaborat cu revistele „Gazeta Transilvaniei”, „Muza României”, „Amicul școalei”, „Amvonul”, „Sionul românesc” ș.a. A trecut la cele veșnice în Carei la 28 aprilie 1884. La moartea sa, revista „Familia” îl elogia ca pe „unul dintre cei mai inteligenți preoți ai diecezei orădene”. Bun poet, unele dintre creațiile sale (6) fiind confundate cu scrieri lirice ale lui Mihai Eminescu!
15 martie 1866. În „Familia” lui Iosif Vulcan apare o „producție literară” intitulată Doina, de Simion Botizan din Maramureș. În notița redacției care însoțește textul poeziei se arată: „Junele autor al acestei poesioare acum întâia oară pășește înaintea publicului, îl recomandăm atenției cititorilor noștri”. (Apud Ioan Boroica – Două destine literare retezate: Simion Botizan și memorialistul Artemiu Anderco, în Acta Musei Maramorosiensis, V, 2006, p. 269).
1 aprilie 1866. La propunerea lui A. Rosetti, Locotenența Domnească, prin Decretul nr. 582, a aprobat formarea la București a unei Societăți Literare, cu „misiune specială” de a stabili ortografia, gramatica și dicționarul limbii române. Numărul membrilor Societății era fixat la 21, împărțiți în așa fel încât să cuprindă toate provinciile locuite de români, înăuntrul României sau în afara hotarelor, după cum urmează: 4 din Muntenia, 3 din Moldova, 3 din Transilvania, 3 din Basarabia, 2 din Banat, 2 din Bucovina, 2 din Maramureș și 2 reprezentanți ai aromânilor din sudul Dunării.
2 aprilie 1866. Scrisoare redactată de A. Urechia, Al. Papiu Ilarian, Al. Treboniu Laurian și semnată de circa 100 de persoane din toate provinciile locuite de români, trimisă de la București lui Iosif Hodoș, deputat român în Dieta de la Pesta, care, împreună cu Ilie Măcelaru, Vincențiu Babeș și alții, au protestat împotriva încorporării forțate a Transilvaniei la Ungaria: „Prea onorabilului nostru domn și apărător, toți românii adevărați sunt deplin convinși că Transilvania liberă și independentă e unica scăpare a naționalității române în Dacia superioară. Lupta dar ce susțineți în această cauză mare și sântă, e o luptă de onoare și de viață pentru întreaga națiune română” (E. Hodoș, Din corespondența lui Simion Bărnuțiu și a contemporanilor săi, Sibiu, 1944, p. 92-93).
17 aprilie 1866. În „Familia” din Pesta („Foaie enciclopedică și beletristică cu ilustrațiuni”) nr. 10, articolul de fond este constituit din medalionul dedicat lui Iosif Hodoșiu. Superbe sintagme care merită antologate: „cu mintea înaltă conferescu la edificiulu de chiamare domesticiască a luminei eterne”, „negrele tempestări ale trecutului ne-au țienutu în amorțire spirituală, răpindu-mi puterile materiale”, „a da tributu de recunoșcinție la acei rari luceferi”. Iar concepția editorialistului este simplă și sinceră că redacția n-ar fi putut face mai mare plăcere cititorilor, decât să împărtășească portretul acestui bărbat, a cărui purtare în Dieta din Pesta „a aflat plăcerea și aprobarea tuturor românilor”.
22 aprilie 1866. Printr-un alt decret, Locotenența Domnească desemnează membrii Societății Literare din afara hotarelor. Pentru Maramureș sunt nominalizați Iosif Hodoș și Alexandru Roman.
22 aprilie / 3 mai 1866. Prin Înaltul Decret nr. 698, Locotenența Domnească numea primii 14 membri ai Societății Literare Române: din Maramureș – Iosif Hodoș și Alexandru Roman; din Transilvania – Timotei Cipariu, Gavril Munteanu și Gheorghe Barițiu; din Banat – Andrei Mocioni și Vincențiu Babeș; din Bucovina – Alexandru Hurmuzaki și Ambrosiu Dimitrovici; din Basarabia – Alexandru Hâsdeu (Hasdeu), Constantin Stamati și Ioan Străjescu; din Macedonia – Ioan Caragiani și Dimitrie Cozacovici. Au urmat apoi alte decrete în 1866 și apoi în 1867 și / sau numire de membri pentru Bucovina, Moldova, Muntenia.
28 aprilie 1866. Alexandru Papiu Ilarian (care, în fapt, forma împreună cu vărul său Iosif Hodoș și cu „bătrânul student” Bărnuțiu o „trinitate prietenească” extrem de solidă!) îi scrie lui I. Hodoș o epistolă clarificatoare în legătură cu faptul că a fost numit prin Decretul Locotenenței domnești din 22 aprilie 1866 Membru fondator al Academiei Române reprezentând Maramureșul: „Cum ai putut tu numai crede că nu voi purta eu grijă ca tu să fii denumit?”. De altfel și în presă s-au făcut propuneri pentru membrii Societății, iar Iosif Hodoș era printre ei, amintindu-se că posedă și un bogat material documentar pentru un dicționar românesc (Vezi: „Concordia, VI, nr. 34, 28 aprilie 1866, p. 154).
…
Dr. Teodor ARDELEAN,
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare.
Text publicat în Gazeta de Maramureș (28 octombrie 2024)
