29 aprilie 2015. Se dezvelește, la București (str. Eforie, nr. 4), Placa memorială dedicată pictorului Constantin Dipșe. Text: „În această clădire a creat, între anii 1973-2010, pictorul Constantin Dipșe (1917-2010), virtuoz al culorii, pictor al autenticului românesc, artistul reflectă originea-i maramureșeană în întreaga sa operă – de la pictură și desen, la frescă și mozaic”. Acad. Nicolae Breban a transmis un „cuvânt de laudă”, rostit de o studentă, un mesaj de suflet pentru un vechi confrate întru artă și prietenie. (N.n. – la imobilul cu nr. 4, parterul și cinci etaje aparțin Facultății de Stomatologie, iar la etajele 6, 7 și 8 sunt ateliere de creație ale Uniunii Artiștilor Plastici. După unele surse, acad. Nicolae Breban ar fi fost prezent, variantă validată și de fotografiile însoțitoare de pe site.)
15 aprilie 2013. B.P. Hasdeu – o prezență tulburătoare în cultura românească este titlul materialului postat pe blogul Bibliotecii Maramureș, filială a Bibliotecii Municipale B.P. Hasdeu din Chișinău, cu ocazia aniversării a 175 de ani de la nașterea „marelui om al culturii românești”. Conferință dedicată, cu participanți de talie mare și calibru academic: dr. Adriana Cazacu, dr. Dumitru Căldare, dr. Svetlana Coandă, dr. Ana Chilaș, dr. Marcela Adam, dr. Marius Tărâță, dr. Victoria Fonari.
27 februarie 2018. În Ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș (președinte: Gabriel Valer Zetea), consilierul județean Teodor Ardelean punctează câteva informații legate de evenimentul sărbătorit – 50 de ani de la înființarea actualului județ Maramureș, în urma reorganizării administrativ-teritoriale a României din anul 1968: „numele Maramureș”, „voievodatul Maramureșului”, „episcopul Miron Cristea și dialogul său cu maramureșenii din dreapta Tisei la 1 Decembrie 1918”, „județul Satu Mare”, „stema lui Dragoș” ș.a.m.d.. Alte intervenții consistente la temă au avut consilierii județeni: Anton Rohian, Gheorghe Mihai Bârlea, Anișoara Mihali, Călin Ioan Bota, Gabriel Valer Zetea ș.a..
13 august 2010. Cu ocazia unei vizite la Paris, doamna Ileana Oros, soția universitarului băimărean dr. Valeriu Oros (născut la 12 iunie 1930 în Vima Mică, Maramureș), colindă anticariatele spre a găsi un cadou potrivit pentru a-i face un dar deosebit soțului, o publicație franceză din perioada venirii sale pe lume. Bucuria a fost deplină și dorința împlinită prin achiziționarea a două exemplare din revista „Vu”, nr. 117 din 11 iunie 1930 și, respectiv, nr. 118 din 18 iunie 1930, dedicate Regelui Carol al II-lea al României. Costul: 40 euro. Factura nr. 30, E.u.r.l. Librairie de l’arbre sec. Toate documentele au fost donate Bibliotecii „Petre Dulfu” și se găsesc la secția Colecții Speciale.
7 februarie 1982. Scrisoarea părintelui Isidor Berbecar de la Botiza către Înalt Preasfințitul Mitropolit Antonie Plămădeală al Ardealului, prin care preotul maramureșean își exprimă sentimentele trăite alături de miile de participanți la festivitățile din Catedrala Sibiului, prilejuite de înscăunarea ca mitropolit. Totodată, într-un frumos limbaj specific apostolesc, preotul de la Botiza înmănunchează „purtătorii” de istorie spirituală a Maramureșului, neuitând să amintească de Dragoș și Bogdan, de Pintea Viteazul și Vasile Lucaciu, de George Pop de Băsești și Patriarhul Antonie al Constantinopolului, care prin Diplomele Sale a dat statut de stavropighie Sfintei Mănăstiri de la Peri etc.
5 noiembrie 2019. Sub egida Ben-Gurion University of the Negev, Beer Sheva, în galeria Senatului se vernisează Expoziția „Talking Rugs (Covoarele vorbesc)”, curatoriată de prof. Haim Maor și Nora (Eleonora) Stanciu. Cu acest prilej, a fost lansat și albumul cu același titlu, realizat în perioada Anului Sabatic de profesorul Maor. În cuprinsul volumului trilingv (idiș, engleză, română), întâlnim prezentări și studii din domeniu, cu performeri din diferite zone ale lumii, „vedete” fiind covoarele românești din Botiza și Săpânța, Văratec și Agapia, iar personalitate centrală, Victoria Berbecar (cap. 45; cap. 68; cap. 13; cap. 38). Între referințele științifice la temă, profesorul Haim Maor include nume prestigioase: Yuval Noah Harari, Paul Petrescu, Georgeta Stoica, Stefano Ionescu ș.a.. Iar între artiștii consacrați în „glasul covoarelor și carpetelor” întâlnim confrați din: Tunisia, Israel, Elveția, Polonia, SUA, Franța ș.a..
27 mai 2021. Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului a organizat Conferința Națională Omul sub „teroarea istoriei”: indivizi, comunități, crize în Europa secolului XX. Dr. Constantin Buchet, președintele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a prezentat lucrarea Marele Război și criza sanitară globală.
17-18 august 2017. Sub egida Academiei Române, a Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, la Sighetu Marmației s-a organizat manifestarea științifică dedicată Centenarului Marii Uniri, intitulată „Marile bătălii din vara anului 1917: Mărăști, Mărășești, Oituz”. Dr. Constantin Buchet a prezentat lucrarea Prima Alba Iulia. Fenomenul voluntariatului român în timpul Marelui Război.
16 martie 2014. Sub egida Academiei Române, Centrul de Studii Ruse și Sovietice „Florin Constantiniu”, dr. Constantin Buchet a conferențiat despre Federația Rusă și modelele de cooperare la Marea Neagră.
10 decembrie 2011. În cadrul Seminarului Internațional „Dezintegrarea URSS. Cauze și consecințe”, dr. Constantin Buchet a prezentat lucrarea Federația Rusă, actor succesoral și strategia vecinătății apropiate.
28 mai 2010. În cadrul conferinței „Cercetarea istorică românească între inovare metodologică și acumulare informațională”, organizată de Academia Română, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, dr. Constantin Buchet a prezentat lucrarea Ceaușismul târziu și politica sa africană.
24 mai 2008. În cadrul Simpozionului Internațional „Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului – 15 ani de activitate academică”, desfășurat în Aula Academiei Române, dr. Constantin Buchet a prezentat lucrarea INST în peisajul istoriografiei române contemporane.
…
Dr. Teodor ARDELEAN,
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare.
Text publicat în Gazeta de Maramureș (13 Noiembrie, 2023)