Biblioteca de idei
De dr. Teodor ARDELEAN,
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare.
E firesc să fim mereu interesaţi de prieteni şi prietenii. Mai ales când prietenii sunt exponenţi cardinali în domenii foarte importante de expresie umană, iar prieteniile aduc, în acest fel, cel puţin avantajele unei creşteri de vizibilitate.
L-am vizitat săptămâna trecută pe un mare iubitor şi cercetător de cultură românească acolo unde s-a stabilit de peste 25 de ani – în Germania. La Obrigheim, unde locuieşte şi la Gundelsheim, unde a „temeluit” Muzeul Transilvănean. Este vorba despre cercetătorul VOLKER WOLLMANN, specialist în „antichităţi romane”, „muzeologie”, „geologie şi minerit”, „arheologie preindustrială şi industrială” şi alte domenii.
L-am cunoscut în urmă cu aproape doi ani la lansarea cărţii sale Localităţi miniere din Transilvania, Banat şi Maramureş, într-un atlas din secolul al XVIII-lea, scrisă împreună cu dr. Traian Popescu, care trăieşte, de asemenea, în Germania, la München. Cu acea ocazie, ca moderator al lansării, am reuşit să-i decelez „canalele” intime şi să-i intru la inimă. S-a întâmplat astfel şi pentru că vechiul prieten, Saşa Nicolici, era „discretul” sponsor al cărţii şi statornicul ataşat al unor cauze documentare ale marelui cercetător. Am cumpărat atunci şi trei volume din magnifica lucrare Patrimoniul preindustrial şi industrial în România, iar la Obrigheim am primit şi volumul IV. În prezent dr. Volker Wollmann lucrează la documentarea capitolelor din volumul V şi în aceste săptămâni peregrinează prin România pentru a finaliza cercetările în mai multe oraşe.
De ce vă dăm aceste amănunte? Pentru că dr. Wollmann este acum cel mai important specialist român în acest domeniu – arheologia industrială, iar eforturile sale ştiinţifice înseamnă o muncă de circa 16-20 ore zilnic, deplasări cu maşina proprietate personală şi susţinerea tuturor „căutărilor” din propriul „portofel”. Iar portofoliul problemelor este uriaş. Dacă ar fi să convertesc roadele muncii sale, fără să ştiu câte persoane sunt angrenate în această muncă, aş putea spune că lucrările Silber und Salz in Siebenbürgen, cuprinzând 10 volume, însumând 6374 de pagini, Patrimoniul preindustrial şi industrial în România, volumele I-IV, însumând 1585 pagini şi celelalte cărţi publicate sau studii înserate în reviste de specialitate din Bochum (Germania) şi România sunt OPERA „meritorie” a unui institut de cercetări cu 10-15 persoane. În fapt, sunt multe astfel de structuri academice, care nici nu pot visa la un asemenea „bagaj ştiinţific”, ca să nu mai vorbim că sunt şi „institute” sau „centre” ale Academiei Române care „trăiesc” din cercetările anterioare „ghidate” de personalităţi „vrednice” de… pomenire.
Am făcut această circumscriere axiologică şi pentru faptul că astfel de elemente n-am putut cuprinde în demersurile mele de până acum. În urmă cu circa două luni am transmis o scrisoare „elaborată” şi „de suflet” Secţiei de geonomie a Academiei Române, în care am susţinut că lucrarea „Localităţi miniere din Transilvania…” elaborată de Traian Popescu şi Volker Wollmann ar merita un Premiu al celui mai înalt forum ştiinţific şi cultural al Ţării. Sper în succesul acestui demers. Sunt şi specialişti care au achiesat la ideea mea, dar, mai ales, sper că, dacă dr. Wollmann nu va fi premiat în acest an, în următorii nu poate fi ocolit de Academia Română, pentru că volumele sale de „arheologie industrială” sunt absolut remarcabile şi „unice”.
Iar dr. Volker Wollmann poate oricând câştiga un concurs de cunoaştere a istoriei geologiei şi mineritului, poate oricând pleda pentru cauzele culturii transilvănene, poate oricând apăra „trecutul cultural” al Băii Mari, pe care îl prezintă simplu, dar argumentat: Oraşul Artelor, Oraşul Florilor de Mină, Oraşul Florilor, Oraşul care a avut cei mai buni specialişti în geologie, minerit şi metalurgie, Oraşul cu cei mai mulţi geologi la mia de locuitori ş.a.m.d.
Vă mulţumesc, dr. Wollmann, pentru toate aceste iubiri, dar mai ales pentru zbaterile permanente pe terenul ştiinţei şi culturii româneşti!
(22 mai 2015)
Sursa: Redacția e-Bibliotheca septentrionalis
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare – ROMÂNIA