Biblioteca de idei
Preluare: Gazeta de Maramureș, 16 Noiembrie, 2020.
În această perioadă când pandemia obligă liderii popoarelor să ia măsuri de constrângere nemaiîntâlnite, unul dintre subiectele cele mai frecvente este cel legat de închiderea magazinelor. De regulă, mărfurile de strictă necesitate sunt așezate în fruntea listei priorităților și permisivităților, dar conceptul beneficiază de o abordare foarte elastică de la țară la țară. Spre exemplu, în procedurile de carantinare (parțială sau totală), vânzarea cărților n-a fost considerată ca o necesitate într-o mulțime de țări renumite pentru istoria lor culturală. O veste extraordinar de îmbucurătoare ne-a venit însă în săptămâna trecută de la Bruxelles. Colega mea Simona Dumuța a distribuit pe facebook o informație preluată de la G4Media.ro despre „clasificarea cărților drept bun esențial”, ceea ce face ca librăriile să fie deschise și în perioada de șase săptămâni de izolare.
Bucuria mea și a noastră, a celor ce lucrăm cu cărțile, în slujba iluminării și cunoașterii, vine mai ales din faptul că, în sfârșit, într-o situație de lockdown, se găsesc minți luminate care văd și hrana spirituală nu doar pe cea „materială”. Angoasa generată de pandemia de COVID-19 a întunecat multe minți, inclusiv dintre cele implicate în decizii publice. Toată lumea a înțeles măsura din primăvară când librarii au închis spațiile lor de vânzare timp de două luni, dar într-o librărie nu va fi niciodată aglomerație dintre acelea care sperie pe decidenții sanitari!
Da, lectura în perioadele de izolare este esențială. Fie că e vorba de cărți împrumutate din biblioteci, fie că cititorii au ocazia să-și aleagă „alimentele pentru spirit” frunzărind, căutând, selectând, admirând.
Articolul din G4Media.ro este ornat și cu ilustrații dintr-o lume minunată – Librăria TROPISME. Situată în Galeriile Regale Saint Hubert, lăcașul de cultură a fost modelat în decursul timpului de o așa manieră încât astăzi cadrul este cu adevărat magnific. Tânărul și talentatul arhitect Phillippe Jelli a integrat în proiectele sale și pivnițele, dar și exteriorul zidurilor, reușind să dea contur real unui spațiu magic, din care se detașează „regatul copiilor mici” (mezanin), dar și grădina de vară, pe lângă rafturile și mesele expoziționale. Cea mai frumoasă librărie din Bruxelles, și, poate, cea mai frumoasă din Europa, adună la un loc zone de studiu, pereți cu oglinzi, vitrine tematice, tavane din stuc, coloane aurite, istorie, inovație, cărți, artă plastică, recenzii, comentarii, oameni prietenoși…. Într-un articol evocativ de marketing se spune că „În acest loc extraordinar timpul stă pe loc!”. Am înțeles sublimitatea sensului, dar parcă mai acceptabilă ar fi varianta că aici timpul se mișcă în toate verticalitățile sale active.
Nu mă bucur să aflu de la români stabiliți în capitala Europei că ciocolatierii belgieni și bijutierii din vecinătatea acestei „bijuterii culturale” stau închiși de mai mult timp aici în centrul de atracție al Bruxellului, dar este încântător să găsești pe plajele aproape goale ale relaxării generale minime evadări în meditație și locuri înalte, pentru „ridicarea” intelectelor la dimensiunile potrivite.
Mulțumim Brigittei de Meeûs care a preluat spațiul în 1984 și care îl înnobilează constant și somptuos. Librăria TROPISME servește în chip strălucit dimensiunea gnoseotropismelor contemporane, prin înclinațiile sale spre cunoaștere și autocunoaștere. Iar cei treizeci de filofili și bibliofili servesc cu suflet deplin marea taină a înclinațiilor pe care Dumnezeu le-a dăruit oamenilor în genetica creației sale superbe. Ferește-ne, Doamne, de toate condamnările nemeritate, dar mai ales de… condamnarea la noapte!
Dr. Teodor Ardelean
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare
Sursa: Gazeta de Maramureș