„Chemarea locului” și „chemările oamenilor”! O relație profundă cu toposul, în primul caz, și cu antroposul, în cel de-al doilea. Iar când cele două se leagă prin „fire de tort” (invizibile, dar perceptibile!), țesătura ce se naște poate mărturisi chiar destine.
Mi-a fost dat să-l cunosc bine pe omul-cronică Neagu Udroiu. Un ziarist cu multă forță de exprimare, dar și cu cele mai bune întemeieri documentare. Provenit din lumea metalurgiei românești de vârf, performanțele sale și ale scrisului de acest tip, cărțile cu care ne-a îmbogățit cunoașterea îmi păreau de fiecare dată „produse de retortă”, obținute după rețete magice. Citiți-i volumele pe care ni le-a dat spre folos public și veți găsi, atât bogăția detaliilor, cât și traductologia potrivită, spre a înțelege mersul lumii și miracolele de lângă noi.
În urmă cu câteva luni, l-am însoțit într-o călătorie de apropriere sentimental-patriotică la locurile ce marchează nume mari prin județul meu natal, Sălaj. Guruslău-Mihai Viteazul, Bocșa-Simion Bărnuțiu, Bădăcin-Iuliu Maniu … Bineînțeles că nu putea lipsi din traseu satul meu, Moigrad-Porolissum. Iar aici, au intrat în „scenă” personajele zilei, oamenii care fac prezentul în locuri în care istoria și-a făcut datoria ca să avem noi drept moștenire o Patrie. Filonaș Chiș, fost deputat, fost prefect, fost coleg de școală. Călin Bereschi, primarul foarte dinamic al comunei Mirșid. Adrian Jecan, administratorul public al comunei. Un dialog de zile mari, desfășurat pe „paneluri”, la Primărie, la Cetatea Porolissum, la casa lui Adrian Jecan din Moigrad-Porolissum, la casa lui Filonaș Chiș din Popeni. Cu o cultură debordantă, marele ziarist bucureștean Neagu Udroiu, nu doar că i-a cucerit cu știința sa despre lume, dar ne-a surprins și cu întrebări neașteptate. Una dintre acestea se lega de „moștenirea” culturală ce se instituie prin formulele de memorie publică pentru „ministrul său” Ioan Avram.
Da, „ministrul său”, pentru că i-a fost „șef” la cea mai mare uzină metalurgică românească (Vulcan București). Iar „cel mai longeviv și cel mai lucid” ministru din perioada comunistă se născuse la 18 iunie 1931 aici, în sătucul acesta dintre Zalău și Jibou, numit Popeni pe harta rutieră și Poptelec pe cea feroviară. Absolvent al Institutului Politehnic din Kiev, inginerul hărăzit să se nască printre poptelecani, a fost ministru la MICM și apoi la MEE peste două decenii (o perioadă și viceprim-ministru) în vremea lui Nicolae Ceaușescu, atunci când și cele mai sărace zone din punct de vedere industrial au fost dezvoltate miraculos.
Consătenii mei pomeniți mai sus s-au decontat moral foarte bine. În anul 2014, Ioan Avram, care a sprijinit și în ultimii ani, cu ajutorul lui Filonaș Chiș economia sălăjeană, a fost gratulat cu înaltul titlu de „Cetățean de Onoare al municipiului Zalău”. Am vizitat Căminul Cultural din Popeni, modernizat de Primăria Mirșid și am aflat de „hotărârea” de a fi botezat cu numele „domnului ministru”. Ne-am făcut promisiuni pe această „țintă moral-axiologică” și toate s-au îndeplinit. Ultima, o carte de interviuri dintre Neagu Udroiu și Ioan Avram, care a ieșit recent de sub tipar, sub egida Asociației Generale a Inginerilor din România.
Din păcate, lansarea cărții se va face în format incomplet. Căci ministrul nostru a plecat spre eternitate în 30 septembrie a.c. A apucat să citească lucrarea, deci a avut parte și de o mare bucurie dincolo de toate durerile finalului.
Așteptăm cartea neînsoțită de Omul din Carte, dar în Cartea de Onoare a locurilor noastre natale, decupajele din memoria domnului ministru vor sta la loc de mare cinste, pentru că îmbină perfect Omul și Locul. Mulțumim, Neagu Udroiu!
Dr. Teodor Ardelean
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare