De Raluca DONCIU
La începutul lui februarie, mai exact în prima zi de miercuri a lunii februarie, sărbătorim în fiecare an cititul cu voce tare, în fața unui grup. În lume această zi se numește Read Aloud Day. La noi este Ziua Internațională a Cititului Împreună (ZICI).
Ilustrație originală creată de o talentată ilustratoare de cărți pentru copii, Anca Smarandache.
Este o zi dedicată nu doar cititului, ci și artei cititului cu voce tare, pentru o audiență. Dinainte ca scrisul să fie inventat, oamenii au transmis povești din generație în generație. Poveștile transmise oral au fost primul mod de a păstra cunoștințele, gândirea și creativitatea omenirii. Sărbătorirea acestei zile ne ajută să reînnoim această tradiție și să promovăm alfabetizarea. Anul trecut în 3 februarie am scris pe această temă chiar primul articol din seria de recomandări de cărți. Am amintit beneficiile cititului cu voce tare, și pentru copiii cărora li se citesc cărți, și pentru copiii care citesc ei înșiși cu voce tare. Și v-am recomandat cartea Citește-i iepurașului tău.
Acum „am mai crescut”, trecem la text mai mult, și anume la renumitul și iubitul Eric Carle. Cărţile lui Eric Carle sunt inspirate în primul rând din natură şi oferă copiilor şansa să înveţe mereu lucruri noi despre lumea care îi înconjoară, după cum a spus chiar el: „Copiii se confruntă adesea cu teama de necunoscut. În cărţile mele încerc să combat această teamă şi s-o înlocuiesc cu o atitudine pozitivă. Copiii au o curiozitate instinctivă şi o tendinţă naturală către creativitate. Vreau să le arăt copiilor că a învăţa lucruri noi e ceva fascinant şi distractiv.”
Ca tehnică de ilustrare a cărților sale, Eric Carle foloseşte colajul din hârtie pictată cu diverse modele şi texturi, pe care o decupează şi apoi combină fragmentele pentru a forma acele imagini de neuitat, în culori strălucitoare, care-l fac unic. Secretul succesului lui Eric Carle provine din respectul şi înţelegerea sa intuitivă faţă de copii, care-l simt ca pe cineva care le împărtăşeşte cele mai profunde gânduri şi emoţii.
Cărțile pentru copiii mici ar putea fi împărțite în patru categorii: povești, cărți interactive (în care copilul trebuie să facă ceva ca răspuns la ceea ce (i) se citește), cărți educative (care au strict scopul să-i învețe cuvinte, animale, obiecte, culori, forme,…) și cărți ritmate, cadențate. Acestea din urmă au de obicei imagini și pun mai mult accentul pe ilustrații, pe inflexiunea vocii și pe atmosferă decât pe poveste, interactivitate sau educație. Au poezia în „sufletele” lor. Sunt făcute tocmai pentru a fi citite cu voce tare, pentru a-i inspira pe cei mici să simtă armonie și liniște. Aceste cărți sunt perfecte de citit înainte de culcare, au un ritm atât de bine înrădăcinat, încât, de obicei, îi adorm chiar și pe cei mai energici copii.
Am ales Ursule brun, ursule brun, tu ce vezi? / Brown Bear, Brown Bear What Do You See în mod special pentru textul ritmat, care-i atrage pe copii atunci când îl aud. Aceștia vor fi atenți și la ilustrațiile amuzante și antrenante, care-i fac curioși să vadă ce va urma pe următoarea pagină. Așadar, vă recomandăm să le citiți copiilor într-un mod în care să poată și vedea paginile cărții. Cartea invită copiii de vârste mici să se joace și să se familiarizeze cu primele noțiuni despre culori și despre animale. Datorită structurii sale repetitive și dinamice, este o carte-jucărie foarte potrivită pentru numeroase activități și jocuri atât acasă, cât și la grădiniță sau școală.
Ursule brun, ursule brun tu ce vezi este rodul colaborării dintre Eric Carle și autorul american Bill Martin Jr. A devenit, în deceniile care s-au scurs de la prima publicare, în 1967, una dintre cărțile clasice pentru copii și o sursă de inspirație pentru părinți, educatori și profesori din toată lumea. Cei foarte mici se vor distra de melodicitate. Celor mici le puteți arăta diferența dintre text și imagine, să înțeleagă unde vedeți versurile pe care le repetați. Ei vor fi încântați să învețe animalele. Dacă le citiți copiilor încă din primele luni de viață, veți fi surprinși câte cuvinte vor rosti când vor începe să vorbească! Mai târziu se vor distra învățând culorile, învățând să formeze propoziții (în timp, în loc să răspundă ei înșiși la întrebările din carte: „o pasăre”, vor ajunge să răspundă „Eu văd o pasăre roșie care se uită la mine”), vor ști ce urmează, sau chiar vor învăța primele cuvinte în limba engleză. Îi puteți face să râdă imitând împreună sunetele animalelor. Vor învăța ușor folosirea pronumelor personale „eu”, „tu”, „dumneavoastră” și cum se modifică verbele în funcție de acestea. (Desigur, în limba engleză e mai simplu, teacher nu e și doamnă, și nici nu se complică cu dumneavoastră.) Cu repetiția lui „eu” / „I” își vor dezvolta ușor simțul identității de sine. Puteți face jocuri, după lectură, să ghicească oare ce animal era roșu și avea aripi? Puteți să-i întrebați „tu ce vezi?”, să sesizați ce observă cei mici la animalele din carte. Sau să învețe părțile corpului („tu vezi ciocul păsării?”). Puteți și să continuați jocul în viața de zi cu zi, în parc, de exemplu, „Copile, copile (sau numele), tu ce vezi? Uită-te bine.” / „Little girl / boy what do you see?”, și ei să răspundă, ca un secret al vostru, „Văd o rață albă uitându-se la mine” / „I see a white duck looking at me”.
Pe Eric Carle îl cunoaștem deja bine cu toții, dar cine o fi Bill Martin Jr.? Un autor a peste 300 de cărți pentru copii, care, înainte de a scrie o carte, stabilește ritmul care va fi repetat pe tot parcursul acesteia. Scopul lui a fost să familiarizeze copiii cu „muzica limbajului”. Martin credea că ritmul vesel rezonează cu copiii, chiar dacă ei poate sunt prea mici să înțeleagă textul. El a dat peste ilustrațiile lui Eric Carle într-un ziar și l-a contactat ca să colaboreze. Împreună au scris cărți cu rime pe care și-ar fi dorit să le aibă ei înșiși în copilărie. Modul în care ei folosesc limbajul simplist și ritmic este renumit pentru că îi ajută pe copii să facă ușor tranzițiile de la necititor la cititor și de la citire la scriere în primii ani de școală. Copiii ajung să recite răsfoind paginile cărților încă dinainte să cunoască literele, și vor putea astfel asocia vizual cuvintele cu ceea ce aud și rostesc.
Cartea apare în multe clasamente gen Top 10 cărți esențiale pentru copii. Este renumită mai ales ca o carte foarte bună de citit înainte de culcare. Datorită repetițiilor calmante, meditative, a fost numită și „cea mai bună mantra de seară”.
Care e povestea? Cartea pare foarte simplă pentru noi, adulții. Naratorul întreabă diverse animale sau persoane ce văd ele. Răspunsul lor este un alt animal sau o persoană, ceea ce ne duce din nou la întrebarea „tu ce vezi?”. Acest proces creează un model repetitiv ritmat pe tot parcursul cărții. Am putea crede că e doar o carte normală despre animale și culori. Dar textul transcende informațiile de bază și ajunge să fie, cum am spus mai sus, o adevărată mantra meditativă. Chiar dacă în dicționarul explicativ al limbii române, acestui cuvânt i se dau doar atribuții religioase, în limbile de circulație internațională, mantra este „un cuvânt sau o formulă recitată sau cântată”, „un slogan repetat frecvent”. Adică exact ce simțim când citim Ursule brun, ursule brun, tu ce vezi?. Cartea folosește fraze simple, repetate („Eu văd o rață galbenă” / „I see a yellow duck”, „Eu văd o oaie neagră” / „I see a black sheep”) pentru a crea o cadență, și a induce un sentiment aproape palpabil de calm. La final, Martin și Carle schimbă formula și ne arată o profesoară și un grup de copii care „văd” animalele. Când profesoara spune „Eu văd mai mulți copii care se uită la mine”, ilustrată din față, ca și cum s-ar uita direct la cititori, copiii chiar vor simți că profesoara îi poate vedea cum ei o privesc. Nu e doar o altă carte despre animale și culori, copiii sunt atât de absorbiți în poveste încât au impresia că sunt participanți direcți.
Avem norocul că această carte tradusă în română păstrează și textul original în engleză. Nu doar pentru învățarea ușoară a limbii engleze, ci pentru a avea acces exact la cadența gândită de Bill Martin Jr., pentru că oricât de buni ar fi traducătorii, uneori tot se pierde ceva din ce dorește să transmită autorul unei cărți. Le puteți citi copiilor și în engleză, chiar dacă nu cunosc limba. Îi va atrage „melodia”. Ce carte putea fi mai potrivită de citit cu voce tare, împreună, unui grup de copii?
